Toamna copilăriei mele, cu al ei spectacol de culori

Nu, toamna nu este anotimpul meu preferat, dar îl aştept cu emoţie în fiecare an. Fire melancolică, aştept toamna pentru a-mi face propria recenzie. Ce am reuşit să bifez de pe lista pe care am scris-o la sfârşitul lui decembrie trecut. Pe lângă asta, deja de prin septembrie, mă pregătesc de vremea rece, de care mi era dor, îmi scot pufoşeniile de la naftalină, mă bucur mai mult şi mai intens de soare, de ziua lungă, de terase şi de culorile desprinse, parcă, din cel mai frumos tablou.

Este vremea culesului, a mustului, a nucilor verzi, a vântului răcoros care, treptat, treptat, aduce iarna, dar mai ales mă bucur de spectacolulde culori.

De ce îmi place toamna

Unul dintre momentele în care mă întorc la copilăria mea minunată este cel când vine toamna. Mă gândesc la miezul crud al nucilor şi al mâinilor înverzite de la decojitul lor, de ruşinea care mă cuprindea când mergeam a doua zi la şcoală şi nu voiam să-mi arăt degetele înnegrite. Toamna culegeam via. E drept, mai mult ai mei, eu mă înfruptam până nu mai puteam.

De fapt, nici nu prea mai aveau ce culege pentru că avusesem noi, copiii, grijă de asta, cu mult înainte. Dar era ideea de cules, evenimentul în sine, care necesita o pregătire în prealabil şi care ne scotea din monotonia zilnică. Pe atunci, fiecare sărbătoare era aşteptată şi trăită la intensitate maximă. Azi, nimic nu mai e la fel.

Toamnă divină, colorată şi răcoroasă

Toate anotimpurile au culorile lor, dar toamna aduce un spectacol pastelat. Combinaţiile de verde, galben, arămiu, maro şi alte derivate, scăldate în razele soarelui, nasc peisaje care te vrăjesc iremediabil. O carte bună, o cafea fierbinte şi o pătură trasă pe picioare, afară pe terasă sau chiar pe balcon, pentru a admira spectacolul de culori, întregesc tabloul perfect de toamnă. Sfârşitul lui septembrie, care personal îmi aduce toamna la uşă, m-a găsit mereu visătoare, mereu întoarsă la copilăria mea, la mirosul de murături, ardei copţi şi magiun, dar mai ales la fumul scos de primul foc făcut în sobă. Era frumos. Acolo, totul este altfel!

Iubesc ploaia din vârful patului, cu ochii pe geam şi nasul în pătură

Iubesc ploaia şi vremea bacoviană, da, am mai spus. De ce? Pentru că stau în casă şi ador să o ascult din vârful patului, cu pătura trasă până sub nas, cu şosetele groase croşetate de bunica, cu o carte în braţe sau un film bun. Îmi place să privesc ploaia din spatele geamului şi încerc să înţeleg ce spune. De fiecare dată mesajul este altul, dar la fel de intens şi pătrunzător. Sunt relaxată, eu cu gândurile şi planurile mele, pe care, la rândul meu, i le transmit ei mai departe.