Top 5 cărți interzise din cauza mesajelor transmise
În acest articol vorbim despre top 5 cărți interzise din cauza mesajelor transmise. Nu este întotdeauna ușor să publici o carte. Mai ales când subiectul pe care ți l-ai ales este cel puțin delicat pentru mulți dintre oameni, iar sinceritatea este un lucru greu de acceptat având în vedere natura umană.
Nu suntem chiar cea mai simpatică, pașnică și condusă de logică specie, însă încercăm să și recunoaștem acest lucru, și unde putem face asta fără a ne cauza probleme? Exact, în literatură.
Cred că este și cel mai sănătos mod de a face asta, pentru că nu este o soluție bună reprimarea anumitor sentimente și chiar a ceea ce suntem noi, de asta există ”ABC-ul psihopatului”!
Am fost la fel de șocată ca și voi atunci când am dat de această carte în lista celor interzise, poate și pe motiv că îl ador pe Orwell și am citit această carte, însă aparent, pentru un anume grup de oameni, cartea a fost ofensatoare din cauza mesajului transmis. Deși este doar o satiră, aceasta critică anumite mișcări politice (comunismul, de aia Stalin nu-l plăcea, cât și Cuba și Coreea de Nord au în acest timp interzisă cartea). Este interzisă în Kenya din cauza criticii aduse asupra corupției, cât și în unele școli, din cauza religiei musulmane care este împotriva purceilor.
O carte pe care am citit-o, și într-adevăr, a fost puțin ciudată pot spune, însă nu am nimic împotriva acesteia, față de francezi, care au aruncat-o la gunoi, împreună cu baghetele și libertatea statului, dar și în Marea Britanie a fost interzisă, ambele însă au fost ofensate, cel mai probabil, de satira prin care s-au simțit cu musca pe căciulă.
Să nu spuneți că ați auzit de la mine, dar este posibil ca această carte să-și merite locul în acest top, deoarece reprezintă, așa cum a spus un alt cineva, un fel de scursură a societății, unde s-a adunat toată putrezimea umanității, însă mereu a ajuns cumva în mâinile oamenilor, ceea ce pentru mine este un motiv suficient pentru a spune că este destul de interesantă. Curiozitatea morbidă nu a omorât pisica, ci a făcut-o mai înțeleaptă.
Aș vrea să citesc integral această carte ca să pot confirma cele spuse; ideea este că aparent, sunt unele referințe nu tocmai cum ne-am aștepta într-o lucrare istorică, însă nu mulți ajung acolo, și totuși, a fost interzisă în Marea Britanie și S.U.A până în 1940, câteva copii au fost arse și făcute bezele pe focul care s-a ridicat din paginile cărții.
Am citit-o în liceu, dar atunci nu am avut tendințe de a-i face cuiva felul sau să împart pliante prin oraș cu îndemnuri comuniste, așa cum se vehicula că provoacă în rândul adolescenților, iar un detaliu important asupra cărții: este a doua cea mai predată carte în școlile americane, deci da, ceva e putred la mijloc. O carte pentru adolescenți interzisă este la fel ca o prăjitură pentru cei care adoră dulciurile.
Prin urmare, cărțile bune se găsesc în asemenea topuri, pentru că, evident, nu se prea pot găsi în librării (însă în ale noastre da, atâta timp cât nu este o satiră împotriva noastră).
Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…
Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…
La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…
În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…
Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…
Luna ianuarie vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…
View Comments
A, citit 3 dintre aceste cărți. Lolita și De veghe nu mi-au plăcut deloc.