Categories: Arhiva

Top 5 cele mai cunoscute personaje din literatura rusă

Îi iubim, îi disprețuim, îi compătimim, plângem alături de ei. Cam așa se simte după ce un personaj din literatura rusă se dezvăluie în fața noastră, sincer sau nu; dar real. Personajele rusești împărtășesc, de cele mai multe ori, calități cu care noi ne putem identifica, gânduri violente și pline de viață, pe care poate le alungăm dintr-o simplă convenție morală.

Iar cele mai celebre personaje rusești sunt…

1. Yuri Zhivago

Personajul aparține nuvelei ”Doctorul Zhivago” de Boris Pasternak (1957).

Yuri Zhivago este un fizician al cărei vieți se învârte în jurul traumelor revoluției și al Războiului Civil. Cartea i-a adus autorului un Premiu Nobel și probleme din partea autorităților Sovietice, însă a meritat efortul, iar povestea a fost ecranizată (unde apare și Keira Knightley, care este perfectă pentru rolurile inspirate din literatura rusă.)

2. Eugene Onegin

Personajul lui Alexander Pushkin din ”Eugene Onegin” este foarte cunoscut; fiind o nuvelă în versuri, în școli copiii învață anumite pasaje, deci este lectură obligatorie. Onegin este cel care îngreunează viețile tuturor celor in jurul său, însă este conștient de propria suferință.

  1. Rodion Raskolnikov

Cel mai cunoscut personaj al lui Feodor Dostoievski din ”Crimă și pedeapsă”, Raskolnikov are obiceiul de lua viața altora din cauza ideilor sale abstracte despre viață. Toporul său îl împinge spre crimă, deși acesta este închis și cuprins de sentimente puternice de vinovăție

4. Lolita

”Lolita” lui Vladimir Nabokov(1955) a stârnit atenția multora prin subiectul delicat abordat de autor. Obsesia lui Hunter asupra unei copile este și astăzi un subiect controversat, care duce spre pedofilie, și deși autorul își iubea creația, este destul de grea de digerat în acest context. Cartea a fost  ecranizată de două ori.

5. Anna Karenina

În cartea cu același nume, Leo Tolstoy a reușit să creeze o capodoperă care va dăiunui veacuri întregi, și, desigur, Anna este jucată de frumoasa Kira Knightley. Un personaj complex în căutarea iubirii și fericirii, oprite de regulile conservative ale Rusiei in secolul al 19-lea.

Lavinia Bușe

În momentul în care mi s-a aprins luminiţa spre lectură, nu exista nimic altceva decât lumea în care m-am transpus. De aceea poate sunt cu capul în nori, sau undeva sub pământ, dar întotdeauna mă voi surprinde prinsă într-o lume pe care nu o am aici. Însă prefer pisicile.

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți: Ediția a X-a merge la Castelul Maria din Hunedoara

Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…

3 săptămâni ago

BOOK CLUB în București, Brașov, Constanța, Iași, Sibiu: Copilul de la Auschwitz

Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…

o lună ago

25 ianuarie 2025: Clubul de carte din Constanța cu romanul Copilul de la Auschwitz

La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…

o lună ago

Club de lectură în Brașov: Copilul de la Auschwitz, de Lily Graham

În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…

o lună ago

BOOK CLUB 2025: Copilul de la Auschwitz

Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…

o lună ago

Book Club iCarte, iParte: O întâlnire specială pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Luna ianuarie  vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…

2 luni ago