Transalpina – drumul destinderii

Dacă ieri ți-am arătat o poză făcută de mine prin septembrie când eram la munte, astăzi vreau să îți mai arăt una, din același shooting, și să te conving că e musai să te duci pe Transalpina. Îți spun asta fix acum, când Transalpina este închisă, ca să ai timp să strângi bani și prieteni până când se va redeschide.

O să spui : ”Este doar o șosea”, ei bine, nu este deloc așa. Important de știut este că ea reprezintă șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din țara noastră, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de 20 km( punctul maxim în pasul Urdele 2.145m ).

Imaginea reprezentativă

Eu am fost acolo împreună cu iubitul meu pe la începutul lui septembrie. Sus era deja ceva de speriat în sensul că era o ceață extrem de densă, vizibilitate 0 pe unele porțiuni, dar asta mi-a plăcut cumva cel mai tare. Era extrem de frig, eram obligați de succesiunea enormă de curbe din alea chiar strânse să mergem încet și să savurăm momentul, fiindcă peisaj nu puteai zări absolut deloc. Pot să spun că asfaltul este perfect, de drag să tot conduci, prudent! Bineînțeles că la altitudini mai mici peisajul m-a lăsat mută. Când aud acum cuvântul ”Transalpina” nu îmi vine în minte decât imaginea pitorească – tipic românească (în sensul cel mai curat al cuvântului), o imagine care părea desprinsă din romanele lui Mihail Sadoveanu, cu turme de oi și de vaci, cu ciobanii lor îmbrăcați gros, cu pături în spate (în condițiile în care noi eram în tricouri, cu căldura pornită în mașină), care ne împiedicau circulația. Mi-au plăcut mai mult decât pot descrie peisajele de munte cu pajiști pentru animale și păduri imense de brazi drepți care păreau că vor să atingă cerul.

Atracții ale zonei

Și nu doar oițele m-au impresionat și m-au făcut să mă desprind de lumea urbană, plină de praf, plină de stres și încruntare, ci și râurile mici și reci pe lângă care erau campate multe corturi sau rulote ale unor oameni liberi să evadeze din încordarea orașelor. Am văzut în drumul nostru lacul Vidra, o imensă oglindă a cerului gri din acea zi friguroasă de început de toamnă. Am oprit în Rânca și am luat suveniruri și pot spune că prin apropiere mi-am găsit și locul preferat, unde vreau neapărat să mă reîntorc cu partenerul meu, dar într-o perioadă în care la noi, în sud, sunt 40 de grade și alergăm să scăpăm de caniculă. Deja simt adierea vântului de munte în părul meu și mirosul de brad.

Eu abia aștept să mă duc din nou prin locurile acelea care mă fac să zâmbesc doar la gândul că am avut prilejul să le simt sub picioare, desigur că la mine a contat și compania.

Recomand cu căldură să vizitezi România, pentru mine țara asta nu înseamnă doar lucruri negative, privește partea frumoasă a țării în care te-ai născut. Prețuiește-o și zâmbește mai des, zâmbetul tău este cartea ta de vizită. Fii frumoasă!