Filmul de weekend: Pianistul

 

Genial! Și cu adevărat memorabil! Nu am o părere prea grozavă despre evrei, însă chinurile la care au fost supuși din cauza regimului nazist prin secvențe pline de emoții mi s-au întipărit pe retină.

Filmul ăsta chiar e bun, chiar trebuia să-l văd. Și să-l recomand cui nu l-a văzut.

„Pianistul” îl are ca protagonist pe un om ce luptă din răsputeri pentru a rămâne în viață. Faptul că este pianist, și încă unul foarte bun, este elementul care îi va salva viața… după trei ore din film în care a tot fugit dintr-un loc în altul. Din cauza originii sale evreiești, Wladyslaw Szpilman este obligat ca, pe timpul ocupaţiei naziste a Poloniei, să ducă o viaţă de fugar, pentru a scăpa de deportare.

Pentru că are un ritm mai lent, părea să mă plictisească. Dar evenimentele m-au impresionat.

De fapt, dorința pianistului de supraviețuire m-a impresionat cel mai mult. Apoi mi-a plăcut secvența în care tatăl pianistului cumpără o caramea cu ultimii bani pe care îi mai avea, tăind-o în cinci bucățele pentru a o împărți. De asemenea, momentul în care toată familia lui Wladyslaw este urcată în tren (care îi ducea către o moarte sigură), iar el rămâne singur, plângându-și destinul crud. O altă secvență emoționantă este atunci când o mamă își plânge bebelușul pe care ea însăși l-a sufocat pentru a nu-l afla poliția.

Umilințele și condițiile aspre la care erau supuși evreii în ghetoul Varșovia depășesc orice limită.

Slab, bărbos și cu ochii ieșiți din orbite, Wladyslaw se furișează prin case pentru a găsi orice de mâncare, fie el și un cartof mucegăit, pe care îl mănâncă cu tot cu coajă, fie trei boabe de fasole, pe care le înghite aproape pe nemestecate.

Ecranizarea este perfecta, iar Adrien Brody a jucat extraordinar. Nu știu să povestesc un film extraordina de bine, așa că mai bine uitați-vă singuri, cei care nu ați apucat să-l vedeți.

– 3 premii şi 4 nominalizări Oscar;

– 2 nominalizări Globul de Aur;

– un premiu Cannes;

– un premiu şi 3 nominalizări Academia Europeană de Film.