Ziua în care ajungi să nu mai regreţi lucrurile făcute

Sunt lucruri în viaţă pe care, dacă nu le trăieşti la timpul lor, nu le mai trăieşti niciodată. În mod clar, e mai bine să regreți ceva ce nu ai făcut, decât ceva ce nu ai încercat. Asta e fix ca faza aceea, nu fac sex cu el până nu împlinim șașe luni, după șase luni mă va iubi atât de tare, încât după ce facem dragoste (că după șașe luni, deja se face dragoste, e alt mecanism, e cu petale de trandafiri), nu va mai dori să se mai despartă de mine pe vecie, doar până la prima blondă ieșită în cale :))). Deci, după cum ziceam, da, mai bine să regreți ceva ce ai făcut, decât ceva ce nu ai încercat și mai tarziu să te întrebi „cum ar fi fost dacă…?” și să rămâi cu îndoiala că putea să fie o situație favorabilă pentru tine, pe orice plan.

Fiind puțin mai realistă, dar cu suficient de mult umor negru, aș dori să disec  subiectul pe etape ale vieții mele, nu pot lua alt reper în acest articol decât propriile fapte.

De mică pot spune că am cam făcut ce mă tăia capul (la câteva luni: ai mei mă puneau pe plăpumică și îmi lăsau tot ce aveam nevoie și, până la schimbul de tură al bunicii și al unchilor, mă descurcam de una singură). Am să încep cu: nu te urca în patul ăla uriaș cu înălțimea de un metru, drept dovadă am căzut și m-am ales cu capul puțin avariat, dar măcar am încercat să văd cum este în patul de un metru, la înălțime. Cum ar fi zis Leo în Titanic: eram regină, ce spanac!  Că după aceea regina a cam plonjat în gol, e partea a doua, dar  măcar a încercat, am regrete? Păi nu prea, căci nu îmi amintesc!

Ajungem la vârsta de cinci ani, eram la țară și ai mei construiau o casă, aici sunt două mega evenimente, mari și tari: primul – botezul verișoarei, la care mi-au lăsat pișcoțelul de câteva luni în grijă, să aibă mereu păpica lângă ea; mi s-a spus să nu beau lăpticul că va plânge, iau eu, pentru că îmi doream lăpticul din NENI al meu, l-am băut; în consecință, verișoara plângea, toate rudele pe lângă ea, mama mă certa și eu eram fericită, băusem lăpticul și copilul parcă era posedat, avea șimțul proprietății atât de accentuat, încât așa a ramas și astăzi, nu prea împarte, nici măcar ciocolata. Al doilea eveniment, ăsta se putea termina tragic, dar cum ziceam, mai bine să regreți ceva ce ai făcut, decât varianta aia nefericită. Nu aveam voie să plec să mă joc, ghici cu cine, chiar cu verișoara lăsată fără hrană! Lângă casa în construcție era un puț neacoperit, iar că să ieși din curte, trebuia să treci pe lângă el, oricum nu puteam ajuta, am decis să îi fac o vizită verișoarei mele, ai mei m-au căutat o zi întreagă, au fost distruși, au crezut că am căzut în fântână, iar după-amiază, mătușa mea m-a adus acasă, după o zi epuizantă de joacă cu fiica ei. Instinctul mamei a fost să mă ia în brațe și al doilea instinct, mama lui de instinct, să mă ia de urechi, căci nu am spus că plec și ea a plâns toată ziua, am regretat că nu am mai primit ciocolata, și jeleurile, și bicicleta, și mașinuța, timp de două săptămâni? Păi nu, căci ai mei au acoperit puțul, eu m-am distrat și de atunci, știau unde să mă caute :)). În concluzie, ce să regret, numai lucrurile bune, drept rezultat al unei fapte rele ?

Ajung la adolescență, aici se mai schimbă lucrurile puțin, am fost genul de om stat în casă, pe mIRC, cu Metalica și Marilyn Manson în fundal și cu filme horror, genul de tipă care se îmbracă în negru, până și pereții i-aș fi vopsit în negru și total antischemă în activități specific vârstei: NU-suc, NU-discotecă, NU-haine colorate și NU-baieți.  Ca personalitate, nu îmi pare rău, doar că regret că aș fi putut depune un efort să îi înțeleg și pe alții și să interacționez cu ei, poate aș fi avut mai multe amintiri și poate nici nu m-aș fi apucat de fumat. Aici e cu dus-întors: și regret, și nu regret.

Trecând la etapa de după douăzeci de ani, pe plan profesional sunt mulțumită, am luat deciziile corecte și cele care nu au fost corecte, m-au adus aici, din punctul ăsta de vedere sunt fericită, iar din relațiile mele, momentan, cele care nu au fost în regulă, mi-au adus amintiri atât de amuzante, încât aș putea scrie o carte sau m-aș putea apuca de stand-up, sigur ar mai leșina și alții de râs. În schimb, am un regret, că nu am spus ce simţeam la momentul potrivit. Poate nu s-ar fi schimbat cu nimic, dar știu că acum e prea târziu și nu voi afla niciodată… cine știe, poate și asta a fost o decizie bună și am contribuit la fericirea alcuiva :)).

Revenind la subiect, am dat exemple personale, pentru că din fiecare situație sau relație care părea greșită la un moment dat, înveți ceva și, cum spune o vorbă veche, atât de  veche că cel/cea care a zis-o este foarte tare: „OMUL din greșeli învață, important este să nu fie o greșală care nu se mai poate repara”.

PS: Asta nu înseamnă că dacă îți injectezi heroină, știi că e grav, știi că poți muri, înseamnă că înveți din greșeli, cum zicea sloganul: “Ai grijă de tine și de corpul tău, fă ce te taie capul și spune NU drogurilor”, dar aș completa eu, nu zice NU, și jeleurilor.

Autor… Anonim 🙂