Am fost atât de veselă odată
şi străzile erau aşa de pline!
Priveai cu-atâta drag la mine!
Eu, cea mai fericită fată!
Ţi-am fost mereu atât de-aproape!
Am fost o lume şi-mi erai o lume.
Însă o mână nevăzută ce desparte
m-a rupt de viată când m-a rupt de tine.
Şi amintirile ce ţi-am lăsat, frumoase,
pline de zâmbet şi de voioşie
sunt tot ce-am fost, trăind, cândva,
în viaţa noastră-n bucurie!
În clipe grele, de melancolie,
când străzile îţi par pustii
tu mângâie cu drag o amintire!
În ea, pe mine mă mângâi.
Ioana Voicilă Dobre din „Secvenţe în alb şi negru” (2012)
La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…
Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…
Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…
La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…
Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…
Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…