Am fost atât de veselă odată
şi străzile erau aşa de pline!
Priveai cu-atâta drag la mine!
Eu, cea mai fericită fată!
Ţi-am fost mereu atât de-aproape!
Am fost o lume şi-mi erai o lume.
Însă o mână nevăzută ce desparte
m-a rupt de viată când m-a rupt de tine.
Şi amintirile ce ţi-am lăsat, frumoase,
pline de zâmbet şi de voioşie
sunt tot ce-am fost, trăind, cândva,
în viaţa noastră-n bucurie!
În clipe grele, de melancolie,
când străzile îţi par pustii
tu mângâie cu drag o amintire!
În ea, pe mine mă mângâi.
Ioana Voicilă Dobre din „Secvenţe în alb şi negru” (2012)