Acasă Retete Cea mai bună cafea din lume

Cea mai bună cafea din lume

3
Cea mai bună cafea din lume

783_441_prd

Voi aţi băut cafea azi? 29 septembrie este Ziua Internaţională a Cafelei. Şi cum altfel poate fi sărbătorită decât cu o cafea? Eu nu sunt consumatoare, beau de câteva ori pe an. Eventual, prefer un frappé. Asta pentru că am probleme cu somnul seara şi, dacă mai beau şi cafea, adorm spre dimineaţă. Dar asta e o zi specială, aşa că am făcut o delicioasă cafea la ibric.

Şi să ştiţi că şi cafeaua se face după o anumită reţetă, nu doar mâncărurile. Iar eu am luat-o de la binecunoscutul Gheorghe Florescu, numit „Cel mai mare cafegiu din Bucureşti”.

Se pune o cană de apă în ibric, cu o lingurţă de zahăr, iar când s-a încălzit (foarte puţin, ca la maiaua pt pâine), se adaugă două linguriţe pline cu cafea. Se lasă să fiarbă, nu până se ridică în sus, ci doar cât să devină mai „vârtoasă”, se mai pune o linguriţă de cafea presarată, ca şi cum ai pune zahăr peste o plăcintă cu mere :). În acest moment, se iau două linguriţe de caimac din ibric şi se pun în cană. Apoi se lasă pe foc până când dă în clocot, până când se „umflă” şi se pune cafeaua în cană.

Cum eu beau rar şi întotdeauna cu lapte, am pus puţină frişcă deasupra, pentru un gust cu adevărat excepţional.

Fără a-i face vreun fel de reclamă dlui Florescu, aceasta este cea mai bună cafea :). Spunea într-un interviu că „Napoleon Bonaparte a făcut chiar și o descriere a cafelei. Cafeaua este neagră ca dracul, amară ca păcatul, dulce ca dragostea și fierbinte ca iadul. Cea mai mare victorie a vieții lui Napoleon Boanaparte s-a datorat celor şapte ibrice pe care le-a avut pe foc în noaptea de dinaintea bătăliei în care cei trei împărați – Țarul Rusiei, regele Prusiei și Împăratul Austro-Ungariei – au stat toată noaptea și au băut și au mâncat și s-au îmbuibat, pe când el a stat și a băut cafea“.

Articolul precedent Citatul zilei
Articolul următor Am fost…
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

3 COMENTARII

  1. Eu nu beau cafea/ness/frappe, nici nu fac si cred ca se intelege ca nici tiramisu nu mananc, din cauza gustului de cafea. Al meu prefera oricand ozn (o zeama neagra, in traducere :-)) ). In schimb, am descoperit de curand orzul solubil, care are gust de cafea, dar e orz si.mi place, cat mai dulce, sa reduc din amareala. Si are o gramada de beneficii asupra organismului. Culmea e ca am gasit orz solubil in mega, dar am preferat sa.mi iau inka, tot o bautura instant, din orz,secara,cicoare si sfecla de zahar. Probabil ca niciun inlocuitor nu se compara cu licoarea originala, bautorii stiu mai bine. 🙂 Pt mine, care pana acum nu beam decat ciocolata calda, inka e doar o posibilitate de a diversifica meniul. :-))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Content is protected !!