Este foarte greu să ieşi dintr-o relaţie. Chiar şi atunci când nu (mai) iubeşti. Asta se întâmplă oamenilor slabi, iar eu am fost (probabil că am să mai fiu) multă vreme slabă. Dar când realizezi că nu ai ce să mai cauţi în viaţa acelui om, e cazul să-ţi aduni toate forţele şi să pleci. Mai târziu, vei descoperi că acea persoană nu era pentru tine.
Poţi suferi atât din iubire, cât şi din dependenţă. De preferat ar fi prima, desigur. Dar dacă nu suporţi singurătatea, cu siguranţă vei confunda cele două sentimente şi îţi va urla sufletul de durere şi de tristete. Pentru că te trezeşti singur/ă între patru pereţi. Dar timpul ameliorează durerea.
Mă întreba o prietenă zilele trecute: „Tu chiar mai aştepţi să întâlneşti iubirea adevărată?”. Ştiţi răspunsul meu: DA. Oricând. La orice vârstă. Ea va veni.
Vreau să întâlnesc iubirea care începe frumos. Să simt fluturi în stomac, să am emoţii înaintea unei întâlniri, să-mi bată inima atunci când îl văd, să tresar atunci când mă sărută, să simt linişte atunci când mă îmbrăţişează, plimbându-şi palma pe spatele meu.
Şi ce credeţi? Am simţit cândva toate astea :).
Dar acel om nu a fost jumătatea mea. În timp, îndrăgosteala s-a transformat în dependenţă, în nevoia fizică şi sufletească de el. Vreau să cred că nu am degeaba anii aceştia şi că experienţele triste, lecţiile primite şi timpul petrecut lângă oameni mai maturi decât mine n-au fost în zadar.
Doamne ,parca am citit povestea mea. Oare cum continuam ? Cand am lasat sa depindem de cineva? Chiar am nevoie sa respir singura (cu baiatul meu ) care consider ca are nevoie de tatal lui (dar nu a fost alaturi fiindca la randul lui nu a simtit afecțiune). Iti multumesc
Ma bucur ca ai reusi sa-ti iei viata in maini, fara sa mai depinzi de un barbat, fie el si tatal copilului tau. Cu atat mai mult cu cat ai un copil, ai gasit putere sa te ridici. Te felicit!