RoxanaB

Aparenţele înşeală!

Te-am zărit într-o dimineaţă, staţia de metrou Lujerului…
Nu ai mai mult de 28 de ani (arăţi cam de 24, dar după privire şi atitudine 28). Nu foarte înalt, păr negru, ochi căprui (deşi este o culoare banală, ochii tăi au o strălucire cum nu mi-e dat să văd zilnic). O privire tare dulce, dar serioasă în acelaşi timp.
Privirile noastre s-au întâlnit de mai multe ori. Chiar mă întrebam dacă îmi vei cere numărul de telefon. În general, îmi dau cu greu numărul şi nu oricui. Dar pe tine nu te-aş fi refuzat nici dacă m-ai fi invitat la o cafea. Aş fi lăsat tot ce aveam de făcut…
Îţi sună telefonul. Din discuţie înţeleg că trebuie să ajungi pe Calea Victoriei. Super, exact ca mine!
S-a eliberat un loc. Eu mă gândeam „ce păcat că  nu s-au eliberat două, să ne aşezăm împreună”.
Dar… voila! M-ai trezit la realitate. Tu, ca un „cavaler” ce eşti, te-ai aşezat pe scaunul liber… Poţi să-mi oferi şi luna de pe cer! Nu te mai plac! Gestul acesta a spus totul despre tine…!
Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

Recent Posts

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

o săptămână ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

2 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

4 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

4 săptămâni ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago