Titlu: Bibliotecara de la Auschwitz
Autor: Antonio G. Iturbe
Gen: Beletristică

Recenzie „Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe

Înainte de a scrie acest roman, Iturbe a studiat viața din lagărele de concentrare a evreilor timp de patru ani și a avut întalniri repetate cu una dintre supraviețuitoarele Holocaustului – Dita Kraus care i-a prezentat acestuia modulde viață trăit în lagăr, experiență ilustrată și în roman.

Personajul principal al romanului este Dita Adlerova, care la scurt timp după ce ajunge în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, primește o misiune riscantă pentru un loc în care oamenii nu au unde să doarmă, nu au ce să mănânce sau unde să își facă nevoile, iar cărțile sunt lucruri pentru care îți pierzi viața. Provocarea de a avea grijă și de a gestiona biblioteca  din Block-ul 31, care este formată din  8 cărți tipărite și alte câteva cărți-oameni ( cărți relatate de oameni care practic  au memorat lucrările) este privită de Dita ca arma prin care nazistii vor pierde războiul, iar grija acordată cărtilor este calea către libertate și către o viață normală.

Prin ochii Editei, eu m-am simțit ca și cum aș fi trăit împreună cu aceasta în lagăr. Prin fiecare descriere am putut simți: gustul amar al furiei, fiorul rece al fricii, bucuria citirii „Peripețiile bravului soldat Svejk”, fericirea cârpirii fiecărei cărți, puterea dată de spiritul de supraviețuire, încrederea și neîncrederea în oamenii din jurul tău, dorința de a-ți păstra demnitatea chiar și atunci când nimic nu mai este demn în jurul tău.

Ce mesaj expune autorul Antonio G. Iturbe

Ceea ce pune în prim plan romanului lui Iturbe este reflexia a trei laturi contradictorii ale condiției ființei umane: inumanitatea indivizilor, dată de discriminare, de deținerea puterii și convingerea ca unele rase sunt superioare,dezumanizarea individului prin privarea de libertate, privarea de a fi educat, privarea de a-și satisface nevoile primare și setea de supraviețuire într-un loc unde moartea cu chip de om  care poartă uniformă se află la doi pași de tine, unde boala este prezentă lângă patul alăturat și unde chiar cei mai apropiați oameni sunt cei care îți pot decide fiecare secundă din viață în schimbul unui colț de pâine.

Ce pot spune este că niciun roman nu m-a proiectat atât de bine în mijlocul său încât să simt repulsie pentru oameni, să mă facă să mă simt atât de încărcată sufletește încât să am noduri în gât de furie și în același timp, să simt că în orice perioadă ne vom afla, există speranță pentru că sunt oameni care luptă pentru demnitate și adevăr, atunci când toți se lasă pradă inerției și nimeni nu mai luptă pentru ce e frumos și că mai devreme sau mai târziu, binele tot va învinge, chiar dacă simți că inocența și ceea ce este pur au fost gazate.

Ce am învățat din romanul „Bibliotecara de la Auschwitz”

Nu pot spune decât că acest roman este povestea eroinelor unor lumi pline cu oameni a căror umanitate nu există, este imaginea supraviețuitorilor unor lupte duse cu monștri, este lectia oamenilor încrezători în ceea ce este drept, care își păstrează demnitatea și principiile prin cultură și educație. În același timp, romanul este povestea inumanului întruchipat de oameni, căruia fiecare dintre noi are obligația de a-i ține piept.

Nu pot să nu recunosc, că dincolo de iadul prezentat, am avut puterea să zâmbesc în momentul în care Iturbe mi-a arătat că oamenii luptă pentru cultură, pentru educație, prin orice mijoc, că oamenii își asumă riscuri pentru semenii lor, că nu oricine poate fi manipulat. De asemenea, personajul principal ne arată că există eroi și în cel mai monstruos loc și că răsul și cântatul pot fi considerate instrumente de manifest împotriva nedreptăților.

Închei recenzia acestei cărți cu citatul lui  William Faulkner, regăsit pe prefața acestui roman „Literatura are același rol ca o lumânare în mijlocul unui lagar în miezul nopții. O lumânare aproape că nu luminează, dar ne permite să vedem cât  intuneric există în jurul ei.”  care, din punctul meu de vedere, reflectă o realitate a trecutului și a prezentului. Nu am vrut să îmi imaginez că generațiile următoare vor rămâne în întuneric, ci vor fi atât de bine educate încât nu vor mai închide ochii la nedreptăți și se vor autoeduca într-un mod armonios astfel încât să nu mai accepte să fie ele însele, nedreptățite și este citatul care definește cel mai bine cartea, de la începutul acesteia și până la sfârsit.

Citate din cartea „Bibliotecara de la Auschwitz”

Din acest roman, am păstrat o mulțime de citate pe care le-am postat în grupul iCarte, iParte, însă las și aici câteva care pot reprezenta câte o lecție pentru fiecare dintre noi:

„A trăi este un verb care nu se conjugă decât la prezent.”

„A începe să citești o carte este ca și cum te-ai urca într-un tren care te duce în vacanța.”

„Teama…o rugină care sapă până și convingerile de fier. Roade totul, năruie totul.”

„O persoană care te așteaptă undeva este ca o lumânare care se aprinde într-un câmp pe timpul nopții. Poate că nu reușește să lumineze întregul întuneric, dar iți arată drumul de întoarcere acasă.”

„Putregaiul furiei, care ne face puternici în astfel de momente, sfârșește prin a se risipi și, în cele din urma, țâșnesc lacrimile prin care este stins incendiul ce mistuia totul.”

„Când un câine latră sălbatic la un străin, chiar și când îl mușcă, nu o face din ura; o face de teama. Dacă te confrunți vreodată cu un câine agresiv, nu trebuie să fugi, nici să țipi, pentru că până la urmă îl vei speria și te va mușca. Trebuie să stai liniștită și să-i vorbești încet, ca să-i astâmperi frica.”

„Slăbiciunea este un păcat, șoptește aproape fără răsuflare. Crede că a spune adevărul îi face pe oameni liberi. A spune adevărul conferă mult prestigiu, asta este ceea ce fac curajoșii. Dar este cert și faptul că uneori adevărul distruge tot ce atinge.”

„Auschwitz nu-i omoară doar pe nevinovați, omoară și inocența”

„- Un măr este o avere… Cu o jumătate de măr se pot cumpăra multe lucruri și multe favoruri”

„Când oamenii sunt marcați și sacrificați ca animalele, ei ajung să creadă că sunt vite. Râsul și plânsul le reamintește că sunt oameni.”

Articolul Recenzie „Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe apare prima dată în Roxana B.

Titlu: Pe aripile vântului
Autor: Margaret Mitchell
Gen: Beletristică

Recenzie „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea începe în aprilie 1861 la Tara, pe plantația de bumbac a familiei O’Hara. Romanul își desfăsoară acțiunea în Clayton County, Georgia și Atlanta, Statele Unite ale Americii, în timpul războiului dintre Nord și Sud, între susținătorii abolirii sclaviei negrilor și cei care doreau ca aceasta să fie păstrată. Printre toate acestea, personajul principal feminin al cărții, Scarlett O’Hara, face deliciul întregului roman. Ea este fata cea mai a lui Gerald și Ellen O’Hara, care, la cei 16 ani ai săi, nu era de o frumusețe rară, însă avea un farmec aparte care o făcea să fie irezistibilă în ochii bărbaților

Povestea cărții „Pe aripile vântului”

Pe lângă război, maturizarea forțată a eroinei principale și menținerea aparențelor solicitate de înaltă societate din Atlanta, autoarea ne prezintă și povestea de dragoste dintre Scarlet O’Hara și Rhet Buttler. Superficială, fără scrupule, Scarlet face o obsesie pentru un bărbat care se căsătorește cu verișoara lui – Ashley. Spun obsesie pentru că nu am crezut niciodată că sentimentele ei pentru acest bărbat sunt de iubire. Iubire ajunge să simte pentru cel menționat mai sus, Rhet, un bărbat bogat, șarmant, înzestrat cu cu ceea ce numim noi ”școala vieții”.

Scarlet este o râzgâiată mulți ani, âi este când dragă, când ai vrea să-i dai o mamă de bătaie, însă este incontestabil faptul că o femeie ca ea a devenit model pentru multe dintre noi. Asta datorită feminității ei, puterii, ambiției, orgoliului. Las mai jos citatul meu preferat, care s-a regăsit și în film întocmai, aflat spre final, când Scarlet își dă seama că îl iubește, iar replica lui Rhet este următoarea:

”Știu că nu mă iubeai când m-am însurat cu tine. Dar, smintit cum eram, credeam ca te pot face să ţii la mine. Poţi să râzi, dacă vrei, dar mă gândeam să am grijă de tine, să te răsfăţ, să-ţi dau tot ce voiai.

Voiam să mă căsătoresc cu tine şi să te ocrotesc, să te las să faci tot ce pofteşti ca să fii fericită. Trecuseşi prin atâtea. Nimeni nu ştia mai bine ca mine prin câte ai trecut, şi voiam să lupt eu în locul tău. Voiam să te joci ca un copil, un copil curajos, încăpăţânat şi neînţelegător”.

Despre scriitoarea Margaret Mitchell

Este foarte straniu să scrii un asemenea roman și apoi să te oprești. Pentru că Mitchell nu a mai scris nimic, ”Pe aripile vântului” fiind singurul. Moare la vârsta de numai 48 de ani, într-un accident rutier, la puțin timp de la lansare. Romanul a fost distins cu opt premii Oscar, a câștigat Premiul Pulitzer și a fost vândut în peste 30 de milioane de exemplare. Interesantă povestea autoarei. Margaret Mitchell este fiica unui avocat din Atlanta. Aceasta a fost renegată dupa un scandalos conflict iscat la un bal de caritate, de aceea a început să scrie povestiri despre Războiul Civil. Are parte de o căsnicie nefericită, alături de un bărbat alcoolic, lucru care o face să divorțeze, surprinzând astfel întreaga societate de la vremea respectivă.

Despre filmul „Pe aripile vântului”

Rolul răsfățatei și frumoasei Scarlet O’Hara a fost jucat de actrița Vivien Leigh, iar cel al seducătorului Rhet Buttler – de Clark Gable. Filmările acestui film au durat 140 de zile, iar premiera a avut loc pe 15 decembrie 1939. Filmul “Pe aripile vântului” este primul film color de asemenea proporții, realizat prin procedeul Technicolor.

Din punctul meu de vedere, cred că filmul respectă cartea, iar imaginile și actorii întruchipează perfect acțiunea cărții și trăirile personajelor. Pentru că fiecare personaj este foarte bine conturat și ar trebui, probabil, pagini întregi pe acest site pentru a-l descrie pe fiecare în parte. Recomand cu drag ”Pe aripile vântului”, dacă nu ați citit-o până acum, și, nepărat, de vizionat filmul. Pregătiți mult pop corn pentru că durează aproape… patru ore :).

Articolul Recenzie „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell apare prima dată în Roxana B.

Titlu: Vânătorii de cărți
Autor: Khaled Hosseini
Gen: Literatură contemporană

Recenzie „Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini

Este prima carte scrisă de autorul acesta. Acțiunea se desfăsoară în Afganistanul din ultimele zile ale monarhiei, undeva la inceputul anilor 70 și până în prezentul crunt în care acestă țară se află. Cartea este atât de bine scrisă, încât detaliile date de Khaled, aproape că te proiectează în mijlocul Kabulului, în peisajele descrise de acesta si chiar aș îndrăzni să spun că te simți prezent la discuțiile personajelor. Modul în care Hosseini folosește cuvintele este simplist, dar în același timp suficient de metaforic încât să ai senzația că această carte te prinde asemeni unui păianjen în pânza sa.

Subiectul principal al cărții îl reprezintă relația de prietenie dintre Amir, un baiat afgan, din înalta societate a orașului Kabul, și Hassan, care este servitorul său de origine hazară.

Ce mesaj transmite autorul Khaled Hosseini

”Vânătorii de zmeie” nu este doar un roman despre schimbări politice sau război, ci este un roman care suprinde relațiile de familie, relațiile de prietenie, modul în care un om își croiește identitatea, felul în care familia își pune amprenta în viața unei persoane și, mai ales, este un roman care reflectă o realitate prezentă: atrocitățile care se fac în numele religiei, teama de prejudecăți, sacrificiul oamenilor care iubesc din tot sufletul și cum teama omoară conștiința atunci când nu îți înfrunți monștrii de care de temi.

Ceea ce este impresionant în romanul lui Khaled este că ansamblează într-o singură poveste un cocktail de sentimente și trăiri întâlnite de-a lungul vieții: loialitate, respect, păstrarea principiilor, curaj, devotament, atașament, dragoste, onoare, implicare, reabilitarea conștiintei, lașitate, renunțare, vină, păcat, credință, sacrificiu, admirație, frică etc.

Este genul de carte pe care nu îți dorești să o lași din mână până nu o termini de citit. Însă ceea ce cred că va face această carte fiecaruia dintre cititorii săi este faptul că fiecare va merge înapoi în timp pentru a-și vizualiza modul în care cei din jur (în special cei apropiați) și-au pus amprenta în formarea lor de-a lungul timpului și cred că îți va aminti de lucrurile frumoase, chiar și sacrificiile pecare cei din jur le fac pentru a ne fi mai bine.

Citate din cartea „Vânătorii de zmeie”

“Și asta, cred eu, este esența răscumpărării păcatelor, Amir jan: când vinovăția duce la bunătate”.

“…să știi că există un singur păcat, numai unul, și ăsta-i furtul”.

”-Când omori un om, furi o viață.. Îi furi soției lui dreptul a avea un soț și copiilor – dreptul de a avea un tată. Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr. Când înșeli, furi acelui om dreptul la corectitudine…”.

“Tăcerea înseamnă serenitate, pace, înseamnă să dai încet butonul VOLUM din viața cuiva. Liniștea înseamnă să apeșibutonul de ÎNCHIDERE. Să închizi sistemul. Cu totul”.

“-Copiii nu sunt cărți de colorat. Nu poți să-i “colorezi” cum îți place ție”.

”Kite Runner” este primul roman al autorului afgan-american Khaled Hosseini. L-a publicat în 2003, iar patru ani mai târziu, în 2007, s-a lansat și filmul cu același nume. Mai jos aveți trailerul filmului. Nu e de ratat, cu atât mai mult cu cât au fost respectate faptele din carte, în proporție de 80% aș spune.

Articolul Recenzie „Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini apare prima dată în Roxana B.