Despre Holocaust și despre viața din lagăre a evreilor s-au scris o mulțime de cărți, însă dintre cele citite de mine, am fost impresionată de povestea scrisă ziaristul şi scriitorul aragonez Antonio G. Iturbe pentru care acesta a și obţinut premiul Troa Libros, acordat de Fundaţia Troa – Bibliotecara de la Auschwitz.

Titlu: Bibliotecara de la Auschwitz
Autor: Antonio G. Iturbe
Gen: Beletristică

Recenzie „Bibliotecara de la Auschwitz” de Antonio G. Iturbe

Înainte de a scrie acest roman, Iturbe a studiat viața din lagărele de concentrare a evreilor timp de patru ani și a avut întalniri repetate cu una dintre supraviețuitoarele Holocaustului – Dita Kraus care i-a prezentat acestuia modulde viață trăit în lagăr, experiență ilustrată și în roman.

Personajul principal al romanului este Dita Adlerova, care la scurt timp după ce ajunge în lagărul de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, primește o misiune riscantă pentru un loc în care oamenii nu au unde să doarmă, nu au ce să mănânce sau unde să își facă nevoile, iar cărțile sunt lucruri pentru care îți pierzi viața. Provocarea de a avea grijă și de a gestiona biblioteca  din Block-ul 31, care este formată din  8 cărți tipărite și alte câteva cărți-oameni ( cărți relatate de oameni care practic  au memorat lucrările) este privită de Dita ca arma prin care nazistii vor pierde războiul, iar grija acordată cărtilor este calea către libertate și către o viață normală.

Prin ochii Editei, eu m-am simțit ca și cum aș fi trăit împreună cu aceasta în lagăr. Prin fiecare descriere am putut simți: gustul amar al furiei, fiorul rece al fricii, bucuria citirii „Peripețiile bravului soldat Svejk”, fericirea cârpirii fiecărei cărți, puterea dată de spiritul de supraviețuire, încrederea și neîncrederea în oamenii din jurul tău, dorința de a-ți păstra demnitatea chiar și atunci când nimic nu mai este demn în jurul tău.

Ce mesaj expune autorul Antonio G. Iturbe

Ceea ce pune în prim plan romanului lui Iturbe este reflexia a trei laturi contradictorii ale condiției ființei umane: inumanitatea indivizilor, dată de discriminare, de deținerea puterii și convingerea ca unele rase sunt superioare,dezumanizarea individului prin privarea de libertate, privarea de a fi educat, privarea de a-și satisface nevoile primare și setea de supraviețuire într-un loc unde moartea cu chip de om  care poartă uniformă se află la doi pași de tine, unde boala este prezentă lângă patul alăturat și unde chiar cei mai apropiați oameni sunt cei care îți pot decide fiecare secundă din viață în schimbul unui colț de pâine.

Ce pot spune este că niciun roman nu m-a proiectat atât de bine în mijlocul său încât să simt repulsie pentru oameni, să mă facă să mă simt atât de încărcată sufletește încât să am noduri în gât de furie și în același timp, să simt că în orice perioadă ne vom afla, există speranță pentru că sunt oameni care luptă pentru demnitate și adevăr, atunci când toți se lasă pradă inerției și nimeni nu mai luptă pentru ce e frumos și că mai devreme sau mai târziu, binele tot va învinge, chiar dacă simți că inocența și ceea ce este pur au fost gazate.

Ce am învățat din romanul „Bibliotecara de la Auschwitz”

Nu pot spune decât că acest roman este povestea eroinelor unor lumi pline cu oameni a căror umanitate nu există, este imaginea supraviețuitorilor unor lupte duse cu monștri, este lectia oamenilor încrezători în ceea ce este drept, care își păstrează demnitatea și principiile prin cultură și educație. În același timp, romanul este povestea inumanului întruchipat de oameni, căruia fiecare dintre noi are obligația de a-i ține piept.

Nu pot să nu recunosc, că dincolo de iadul prezentat, am avut puterea să zâmbesc în momentul în care Iturbe mi-a arătat că oamenii luptă pentru cultură, pentru educație, prin orice mijoc, că oamenii își asumă riscuri pentru semenii lor, că nu oricine poate fi manipulat. De asemenea, personajul principal ne arată că există eroi și în cel mai monstruos loc și că răsul și cântatul pot fi considerate instrumente de manifest împotriva nedreptăților.

Închei recenzia acestei cărți cu citatul lui  William Faulkner, regăsit pe prefața acestui roman „Literatura are același rol ca o lumânare în mijlocul unui lagar în miezul nopții. O lumânare aproape că nu luminează, dar ne permite să vedem cât  intuneric există în jurul ei.”  care, din punctul meu de vedere, reflectă o realitate a trecutului și a prezentului. Nu am vrut să îmi imaginez că generațiile următoare vor rămâne în întuneric, ci vor fi atât de bine educate încât nu vor mai închide ochii la nedreptăți și se vor autoeduca într-un mod armonios astfel încât să nu mai accepte să fie ele însele, nedreptățite și este citatul care definește cel mai bine cartea, de la începutul acesteia și până la sfârsit.

Citate din cartea „Bibliotecara de la Auschwitz”

Din acest roman, am păstrat o mulțime de citate pe care le-am postat în grupul iCarte, iParte, însă las și aici câteva care pot reprezenta câte o lecție pentru fiecare dintre noi:

„A trăi este un verb care nu se conjugă decât la prezent.”

„A începe să citești o carte este ca și cum te-ai urca într-un tren care te duce în vacanța.”

„Teama…o rugină care sapă până și convingerile de fier. Roade totul, năruie totul.”

„O persoană care te așteaptă undeva este ca o lumânare care se aprinde într-un câmp pe timpul nopții. Poate că nu reușește să lumineze întregul întuneric, dar iți arată drumul de întoarcere acasă.”

„Putregaiul furiei, care ne face puternici în astfel de momente, sfârșește prin a se risipi și, în cele din urma, țâșnesc lacrimile prin care este stins incendiul ce mistuia totul.”

„Când un câine latră sălbatic la un străin, chiar și când îl mușcă, nu o face din ura; o face de teama. Dacă te confrunți vreodată cu un câine agresiv, nu trebuie să fugi, nici să țipi, pentru că până la urmă îl vei speria și te va mușca. Trebuie să stai liniștită și să-i vorbești încet, ca să-i astâmperi frica.”

„Slăbiciunea este un păcat, șoptește aproape fără răsuflare. Crede că a spune adevărul îi face pe oameni liberi. A spune adevărul conferă mult prestigiu, asta este ceea ce fac curajoșii. Dar este cert și faptul că uneori adevărul distruge tot ce atinge.”

„Auschwitz nu-i omoară doar pe nevinovați, omoară și inocența”

„- Un măr este o avere… Cu o jumătate de măr se pot cumpăra multe lucruri și multe favoruri”

„Când oamenii sunt marcați și sacrificați ca animalele, ei ajung să creadă că sunt vite. Râsul și plânsul le reamintește că sunt oameni.”