Am ajuns la Ediția cu nr. XXV la Book Club by iCarte, iParte, de data aceasta cu Harry Potter. Nu am avut-o invitată pe J.K.Rowling, dar ne-am avut pe noi, mulți cititori bucuroși să povestim despre „cartea pentru toate vârstele”, așa cum se spune că este această serie.
„Oamenii fericiți se văd în oglindă pe ei înșiși” – Harry Potter, volumul I
Așa spune un frumos citat chiar în primul volum, cel pe care l-am avut de dezbătut în acest club de carte: „Harry Potter și piatra filosofală”. Au fost două ore pline de informație și socializare, am povestit despre succesul cărților și al ecranizării, despre studiourile din Londra – un must de vizitat, după cum ne-a povestit una dintre participante – despre cum o altă cititoare i-a scris lui Daniel Radcliffe pe când aceasta avea zece ani și despre fericirea ei când a primit răspuns la scrisoarea scrisă cu dragoste și patos, am discutat despre traducerile folosite în ambele ediții, altcineva ne-a povestit despre faptul că personajul lui Ron i-a plăcut mai mult decât Harry datorită loialității pe care acesta a demonstrat-o de-a lungul poveștii, alt cititor ne-a spus că a citit toată seria în timpul sesiunii, menționând că Potter a fost o gură de aer proaspăt între examene. Am aflat că există spectacol de teatru Harry Potter. Am râs cu poftă când le-am spus celorlalți că eu citesc numele lui Hermione – Hermion, cu accent franțuzesc, când el se citește “Hermio-ni” (nu mă întrebați de ce îl citesc aiurea, eu pocesc multe nume 🙈) ori că sportul Quidditch, practicat de magicieni şi de vrăjitoare în cărți, a devenit sport oficial și este tradus “Vâjhaț” în ediția mai veche, dar personal îmi place că cei de la Editura Arthur l-au păstrat în varianta originală.
Mai ales, am avut cu noi o fetiță de zece ani, care a ajuns cu seria la al V-lea volum și vede fiecare episod imediat ce termină o carte de citit, lucru pe care mi-am propus să-l fac și eu, mulțumită acestei copile inteligente, care a știut răspunsul la multe întrebări când am jucat jocul de societate (și din care eu am primit multe spoilere 😅).
În încheiere, a fost superb! Ne vedem cu următorul club, pe 30 septembrie, ora 11.00 (afiș mai jos). Mulțumim, Tosteria Italiana, pentru ospitalitate! Servirea a fost ireproșabilă! De asemenea, găsiți aici și Books and Wine, iar multe evenimente sunt postate pe Instagram iCarte, iParte, cât și pe pagina de Facebook cu același nume.
GALERIE FOTO (fotografiile sunt realizate de Mihai-Tudor Popescu)
Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…
Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…
La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…
În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…
Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…
Luna ianuarie vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…