Bruschettele debordează de simplitate şi bun gust. Ştim că este o reţetă clasică a italienilor, care deschide drumul către o masă copioasă. Prima dată am mâncat la un restaurant, habar n-am avut care e reţeta, dar m-am luat după gust şi am făcut şi eu acasă. La o adică, chiar nu are ce să fie complicat în a face bruschette şi nici prea multă răbdare nu cere. Mie îmi place să folosesc franzelă, nu orice pâine, pentru că asta are foarte mare importanţă.
Ingrediente:
o franzelă
roşii cherry
busuioc
2-3 căţei usturoi
ulei de măsline
sare, piper
Feliile de pâine de fac pe grill şi se freacă cu usturoiul pisat. Roşiile tocate se amestecă cu puţin ulei de măsline, busuioc (neapărat rupt uşor cu mâna, şi nu tăiat cu cuţitul), sare şi piper. Compoziţia o pun peste feliile de pâine pregătite şi le servesc, ca de obicei, repede, aproape pe nerăsuflate. Obişnuiesc să fac seara bruschette, când mă uit la un film, pentru că sunt uşoare la stomac.
Pofta bună! 😉
Sursa foto: spreadyourwings.it
Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…
Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…
Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…
Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…
Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…
Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…