RoxanaB

Când un bărbat joacă la două capete…

… cu o ea și prietena ei.

Ce credeți că se poate întâmpla? Ori ele două se ceartă, iar el câștigă „savarina” din partea amândurora, ori cele două sunt suficient de mature și de intelegente cât să-l trimită la naiba.

Dar mă opresc la a vorbi, ca de obicei, din propria experiență.

Eu cu prietena respectivă nu avem aceleași gusturi la bărbați. Mie-mi plac ăia mai stilați, cu o situație financiară un pic peste a mea, care nu mă plimbă cu tramvaiul 41 și cu ratb-ul. Dar mai ales fizic. La ea, opusul. Dacă au un pic de cioc, se îmbracă mai rock și fumează joint, sunt pe placul ei.

Dar gusturile nu se discută și nu se judecă, fiecare cu ce-i place.

Tipul respectiv mi s-a părut simpatic. Pentru ea. I-am zis că e singurul băiat cu care mi-ar plăcea să o văd, din tot ce a avut ea până acum.

După ce au ieșit o dată, el a început să-mi dea mie mesaje pe Facebook și să-mi propună să ieșim. Eu i-am dat conversațiile, copy/paste chiar, prietenei mele.

De aici, a început să se rupă ceva. Ba chiar, ea n-a mai vrut să vorbească cu mine. Știți, ca la grădi. Deși amândouă ne apropiem de 30 de ani.

Și uite-așa, un tip pe care îl cunoștea de câteva săptămâni a făcut-o să se îndepărteze de mine. Deși eu sunt aia cu care a împărțit o pâine și mâncarea din farfurie, iar la două noaptea o ajuta să se mute de la fostul. Dar na, astea se uită.

N-a mers relația lor. După ce s-au despărțit, m-am revăzăut cu ea. Cred că suntem tot prietene. Mă rog, nu mai e chiar la fel, dar de fapt, nu mai era de mult.

El m-a cotactat din nou. I-am zis că nu-mi plac oamenii care joacă la două capete. S-a făcut că nu înțelege și mi-a dat Unfriend. Ce tristețe! Nici măcar un vagabond elegant n-a știut să fie!

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

  • Ai facut greseala sa-i-l propui sincer. El te stia pe tine, tu l-ai trimis la ea, ea l-a placut, el s-a dat la tine (ptr ca de tine era interesat mai mult, nu de ea), ea s-a indepartat de tine. Si cum zici, el fara coloana vertebrala. Si daca avea ochi vedea ca nu-l placi (ca doar ai zis ca el se potriveste ei)

    Si mie recent mi-a zis o colega de servici daca nu vreau sa ii cunosc versoara. Am refuzat politicos. Nu-mi place sa mi se face lipeala. Prefer sa aleg eu, bine sau rau.

    • Mi se pare si normal sa refuzi. La urma urmei, barbatul e "vanator" :).

      N-am scris chiar in totalitate cum s-au desfasurat lucrurile. L-am cunoscut amandoua in aceeasi seara, de ziua mea, el fiind intr-o trupa de stand-up comedy. Apoi ne-a gasit pe FB.

Recent Posts

Club de lectură în Brașov: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbată dimineața, la Fract Restaurant din Brașov, ne-am reunit pentru a explora subiectul complex al…

5 ore ago

BOOK CLUB: Lista de Yomi Adegoke (București)

În acest weekend cititorii din Bucuresti, Constanţa şi Braşov s-au reunit pentru a discuta despre…

5 ore ago

Atelier de Scriere Creativă: Din Tabăra de Lectură

STICLUȚA Mă găsesc privind spre valurile care se sparg și mă surprind pierdut în gânduri,…

2 zile ago

Atelier de scriere creativă: Concurs cu premii în București

Ce planuri ai vineri seară, pe 8 noiembrie? Vin cu o invitație către tine, să…

3 zile ago

BOOK CLUB cu Editura TREI: Lista, de Yomy Adegoke (București, Brașov, Constanța)

Te invităm să ni te alături la următorul nostru club de lectură, dedicat romanului "Lista", de…

6 zile ago

Premiul Nobel pentru Literatură 2024: Han Kang, prima laureată din țara asiatică

Premiul Nobel pentru Literatură din 2024 a fost câștigat de scriitoarea sud-coreeană Han Kang. Este…

o săptămână ago