Nu știu alții cum sunt, încep citind din nemuritoare scriere a lui Creangă, dar eu, fără credință în Dumnezeu, fără…
Pentru că este ziua internatională a fericirii, cred că întrebarea cea mai relevantă pentru ziua aceasta este următoarea: ce este…
Pentru ceea ce îmi doresc să scriu în această seară, nu pot alege un titlu în limba română, căci…
În copilăria mea, oamenii se închinau mult; nu era biserică pe lângă care să treacă și să nu formeze semnul…
Pe faţa Pământului există şi frumos, şi urât, şi lacrimi, şi zâmbete, şi invidie, şi bunătate, şi tristeţe, şi…
Așa sunt de fericită, că nici nu știu dacă pot exprima în scris ceea ce simt. Azi am primit o…
Niciodată nu am găsit o explicație. Să nu credeți că întrebarea de mai sus nu mă vizează și pe mine.…
Loft! Nu știu ce dracu’ m-a apucat cu ăl Loft, pentru că inculta de mine a auzit de Loft doar…
Sau “Mă îndrăgostesc primăvara/în fiecare primăvară”. Oricum ar fi. Azi nu e despre gramatică. Cel puțin nu a limbii române.…
Am întâlnit oameni pe care i-am supraestimat, niciodată oameni pe care să-i fi subestimat. Poate pentru că eu însămi am…