Carti de citit

Ce carte mi-am propus să citesc în luna august

Da, știu, nu este singura pe care mi-am propus să o citesc, am o listă care poate fi ușor confundată cu o listă de cumpărături în perioada sărbătorilor, însă câteodată… te părăsește și curajul de a începe un nou capitol.

Ce carte mi-am propus să citesc în luna august

Cartea pe care mi-o doresc și sunt absolut topită după face parte dintr-o serie, un fel de colecție care îmi distruge portofelul și inima, căci este foarte stufoasă, dar atât de interesantă, încât am să-mi dau ultimii biscuiți pentru ea. S-a perindat prin multe alte cărți, a fost redusă la tăcere, pierdută printre atâtea romane și scoasă din nou pe piață mai înfloritoare ca oricând.

Ok, acum că i-am făcut atâta reclamă și am ridicat-o în sus cum a fost ridicat și Simba în Lion King, este vorba despre cartea lui Yuval Noah Harari: „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”. Știu, dezamăgitor, și probabil veți întreba „De ce aceasta și nu 21 lessons for the 21st century?”.

Coperta carte „Sapiens, scurtă istorie a omenirii”, scrisă de Yuval Noah Harrari

De ce vreau să citesc „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”

Ei bine, aici ține de gusturi. Am fost mult mai atrasă de istoria umanității decât de lecții pentru milenialii care folosesc cafeaua ca cea mai puternică armă pentru supraviețuire.

Deși a fost publicată în Israel în 2011, cartea a făcut valuri prin site-urile românești de curând, iar seria despre care spuneam mai conține și „Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului”. În doar 400 de pagini istoria noastră este povestită ca și cum ar fi un joc, sau chiar o aminitire de-a bunicii. Harari trece prin toate etapele prin care a trecut omenirea cu termeni eficient de pompoși, însă care e farmecul evoluției dacă nu este explicat în termeni astronomici?

De la momentul când am început să ne percepem, să avem gânduri, până la momentul prezent unde cafeaua de la Starbucks e preferata noastră, cartea reprezintă o compilație excelentă a creației, a evoluției omului, de care trebuie să ne reamintim din când în când. De unde am plecat.

Până la următoarea reducere, rămân ațintită pe review-uri, neăbdătoare pentru o recenzie la cald!

Lavinia Bușe

În momentul în care mi s-a aprins luminiţa spre lectură, nu exista nimic altceva decât lumea în care m-am transpus. De aceea poate sunt cu capul în nori, sau undeva sub pământ, dar întotdeauna mă voi surprinde prinsă într-o lume pe care nu o am aici. Însă prefer pisicile.

Recent Posts

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

o săptămână ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

2 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

4 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

4 săptămâni ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago