RoxanaB

Viaţa, un joc dur şi halucinant

Eu mulțumesc pentru că am primit viață, consider cel mai de preț cadou, înainte de toate. Că este ea ca o piesă de teatru, că noi suntem precum călătorii din tren, care aleg să se așeze ori cu fața, ori cu spatele în direcția de mers, că avem suflet și sentimente, că plângem sau râdem pentru că tot ce se întâmplă în jurul nostru ne afectează, într-un fel sau altul, că dăm vina pe ”Domnul Destin”, mai puțin pe noi înșine, este adevărat. Iar toate reprezintă o luptă. Lupta de a trăi și de a învăța din greșeli…
”Viața este un joc dur și halucinant. Viața înseamnă salturi cu parașuta, înseamnă risc, înseamnă să cazi și să te ridici, înseamă alpinism, înseamnă voința de a ajunge în punctul tău cel mai înalt și a te simți nemulțumit și neliniștit când nu reușești să o faci” (Coelho)
Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

  • Ai dreptate..viata este cel mai frumos cadou primit. Trebuie sa apreciem fiecare moment si sa luam din el tot ce e cel mai bun. Trebuie sa invatam din greselile noastre, ale prietenilor nostri, ale prietenilor prietenilor nostri ca sa devenim mai puternici. Trebuie sa avem speranta ca ducem lupta cea mai dreapta. Cel mai important e ca atunci cand cineva te-a ranit grav, iarta-l! Iarta-l pentru tine, nu pentru el. Daca nu il ierti, acel cineva isi va mentine puterea asupra ta. Vei fi eliberat complet atunci cand il ierti.In final, o sa amintesc de Voltaire si spun asa: "cea mai inversunata lupta este cu tine insuti. Te afli in ambele tabere".

  • Am remarcat ca nu ai mai scris ce mult (you write in short bursts, you know). Si acum ai 4 postar in feedul meu de pe Blogger :P Si da, am vrut sa te salut ca ai revenit.

Recent Posts

Cum a fost la clubul de lectură ,,Sunt Ana şi sunt nebună” de Oana Nicolau

La prânz, într-o sâmbătă care promitea tihnă, liniștea de la Scara 0 a fost înlocuită…

3 luni ago

Când literatura devine incomodă: „Portocala mecanică” de Anthony Burgess

Majoritatea lecturilor ne oferă un refugiu. Ne scot din cotidian, ne relaxează, ne confirmă valori…

3 luni ago

Începutul lumii în care trăim astăzi: Despre „Anul lupilor”, de Ina David

Există romane istorice care încearcă să reconstituie o epocă. Altele dau senzația că asistăm la…

4 luni ago

Cum a fost la clubul de lectură „Pădurea norvegiană” de Haruki Murakami

La ultima întâlnire a clubului nostru de lectură am discutat romanul „Pădurea norvegiană” de Haruki…

5 luni ago

BOOKS&WINE: O seară cu Doina Ruști și Marius Manole

Pregătiți-vă simțurile pentru un eveniment de o eleganță aparte! Pe 26 martie 2026, începând cu…

5 luni ago

Tabăra de Lectură iCarte, iParte 2026: 5 zile în care povestea ești TU

Există un moment în care o carte bună nu mai încape între două coperți. Simți…

5 luni ago