RoxanaB

Și totuși… pot să iert

Sunt o naivă. Și recunosc asta. Acord prea multă încredere oamenilor din jurul meu, nu știu să-mi țin propriile secrete, iar apoi sunt dezamăgită. Mă enervez pe mine însămi că, de câte ori pierd un om din viața mea, pe motivul trădării, tot mai cred în bunătate, tot mai cred că orice om merită o șansă de a-l cunoaște. E o vorbă veche, care spune că învățăm din experiențe. Da, am învățat multe din toate prin câte am trecut (și n-au fost deloc puține), dar pe de altă parte, nu pot spune că am mari regrete. Asta sunt eu, cu bune și cu rele. Deși voi mai simți acest gust al dezamăgirilor, doresc să păstrez aceeași puritate în sufletul meu. În fond, eu n-am pierdut nimic. Am oferit prietenie și iubire acelora pe care i-am considerat importanți la vremea respectivă. Am câștigat nu doar încă un pic de maturitate, ci și puterea de a ierta, ceea ce contează, cred eu, foarte mult. Am și eu greșelile și păcatele mele. Dacă Dumnezeu mă poate ierta, și eu pot face același lucru cu ceilalți. Cine sunt eu să judec?!

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Next Azi prințesă, mâine cerșetoare... »

Previous « Viaţa, un joc dur şi halucinant

View Comments

Mihai says:

noiembrie 4, 2013 at 10:03 pm

Nu crezi ca cînd ierți pe cineva, îl și judeci într-un fel?
Roxana B. says:

noiembrie 5, 2013 at 11:09 am

Pentru mine, „a ierta” inseamna a trece peste... La inceput, e furie, sunt nervi adunati, tristete, dezamagire. Dar daca trec peste, se mai numeste ca judec? Orice om greseste si orice om merita o a 2a sansa. Dpdv crestin, merg pe „Nu judeca si nu vei fi judecat, Nu condamna si nu vei fi condamnat, Iarta si vei fi iertat...”
Mihai says:

noiembrie 5, 2013 at 4:25 pm

Daca privim in asa fel atunci da, iertarea nu mai este o judecata. Nu pentru toti oamenii "a ierta" inseamna "a trece peste"insa, de obicei asta inseamna a nu mai fi suparat, a mai da o sansa, a primi asa cum este ceva/pe cineva. Eu spun de momentul cela in care "ii dai cumva a doua sansa" sau "il accepti asa cum este" dupa ce a gresit. Fiecare din aceste actiuni presupune ca tu il judeci mai intii, si il ierti pentru ceea ce a facut (parerea mea). Nu zic ca e rau, nu zic ca e bine. In general relatiile interumane nu pot fi impartite doar in doua grupe. Dar isi au regulile lor nescrise care se cer a fi respectate. Cheers!
Roxana B. says:

noiembrie 6, 2013 at 12:26 pm

Pai...intr-o postare de-a mea, mai jos, eram f revoltata in privinta anumitor oameni...deci, intr-un fel, i-am judecat. De aceea am zis „si totusi...pot sa iert”, adica nu tin supararea la infinit si nu judec... dar e corect ce zici, intai am judecat, mi-am varsat nervii, dupa care am trecut peste :)