Cel mai tolerat pleonasm de care nu mă pot lăsa

Din start, „pleonasm” este ceva greşit, o eroare, pe care ar trebui să o evităm pe cât de mult putem. După cum o spune şi dexul, aceasta este o greşeală de exprimare, ce constă în folosirea unor cuvinte care repetă inutil aceeaşi idee. Cacofonia este respingătoare, am mai vorbit despre ea AICI, însă, uneori, sunt de acord cu anumite cuvinte care formează cacofonia pentru că nu găsesc altă formulare astfel încât să întăresc, să subliniez ce vreau să transmit. Dar este incorect, sigur. În ceea ce priveşte pleonasmul, nu este atât de supărător, câtă vreme nu se exagerează. Am mai spus asta şi în alte articole (de fapt, alţii au spus-o, eu doar susţin 🙂), ce a făcut Eminescu în „Luceafărul” se numeşte licenţă poetică, dragilor. În viaţă reală, nu „cobori în jos” 🙂 (Există simplu verbul „a coborî” sau „a decădea”). 

De exemplu, „babă bătrână” (ştiu că o babă se poate menţine tânără, dar eu aş numi-o doamnă pe aceea 😊), „avansezi înainte”, „amploare mare”, „perspectivă de viitor” etc, sunt nişte pleonasme hidoase.

„Dar totuşi”

Este unul dintre pleonasmele la care încerc să renunţ. Nu-mi iese prea bine, însă :). Cele două conjuncţii sunt sinonime. Iar când foloseşti două cuvinte ce au acelaşi rol şi aceeaşi semnificaţie, ce obţinem? Desigur, un pleonasm. Dar există enunţuri în care am nevoie de ambele. De exemplu:

Salariul de luna aceasta vreau să-l „sparg” pe călătorii. Dar dacă, totuşi, aş investi altfel în mine anul acesta, cum ar fi nişte cursuri de…? (ştiu eu ce :D).

Traducere: Aş vrea să mă plimb tot anul acesta. Îl dau naibii de învăţat. Călătoriile îţi oferă, la rândul lor, o altă viziune asupra nu doar a vieţii, cât şi a ceea ce numim „evoluţie”. Dar, cu toate acestea (adică acel „totuşi”, deci cu toate că am chef să mă plimb tot anul), ar fi bine să mă apuc de acele cursuri şi să nu mai amân momentul. La un moment dat, tot voi avea nevoie. Aşa că mai bine strâng acum puţin din dinţi, că sigur va veni şi vremea călătoriilor.

Face sens vreun pic? 🙂

Este un pleonasm acceptat de mine. Nu vi-l dau ca exemplu, eu însămi nu mă consider un exemplu în ceea ce priveşte limba română şi gramatica, aşa că, de puteţi să evitaţi, vă rog să o faceţi. Pentru că, indiferent de situaţie, pleonasmul este o abatere, o încălcare a limbii române.

La fel cum spuneam de cacofonie, am aceeaşi explicaţie şi pentru pleonasm. Doresc să accentuez un gând, o idee şi să mă fac, astfel, mai bine înţeleasă (un lingvist nici nu ar vrea să audă de aşa ceva, dar eu nu scriu pentru lingvişti şi nici nu am contact zilnic cu ei 🙂). Un vorbitor bun de limba română ar pricepe rapid mesajul meu, fără a fi necesar pleonasmul. Pleonasme sunt şi următoarele:

Viaţa-i viaţă, n-ai ce-i face.

Dragostea ca dragostea, dar ce te faci cu…

Legea-i lege; vrei, nu vrei, trebuie să o respecţi. 

Femeia tot femeie rămâne.

Însă pe acestea din urmă cu atât mai mult le accept şi le folosesc. Pentru că – nu ştiu cum s-o spun pe-asta – nu ai cum fără ele. Sunt plăcute. Şi dau bine atunci când vrei să fii cât mai convingător, să spui în câteva cuvinte atât de multe :).