Cele mai bune cărți de dragoste
Cred că poveștile de dragoste cu adevărat istorice sunt cele care, în ciuda sentimentului profund de iubire, au parte de tragedii, de lacrimi, și mult regret. Cele mai grele sentimente au condus la cele mai bune cărți, iar poveștile lor au rămas în istorie, fiind modelele (chiar dacă nu erau chiar de urmat) la care se aspiră a fi iubirea.
Desigur, ca și orice alt subiect, iubirea este foarte diferit interpretată în cărți, unii oameni preferă genul de iubire al Sandrei Brown, alții o preferă pe Emily Bronte și durerea provocată de poveștile de dragoste, sau Paulo Coelho… Motiv pentru care am ales poveștile care au rămas în istorie, dar și unele dintre cele mai celebre în zilele de astăzi.
Da, știu, este o piesă de teatru, dar hei, tot este cea mai cunoscută poveste de dragoste din toate timpurile. Când vine vorba de conflicte familiale, prejudecăți sociale și război, probabil este prima poveste care-ți vine în minte. De asemenea, finalul tragic a rămas una dintre cele mai frumoase dovezi de iubire (și puțin puerilă pentru era noastră modernă).
Aceasta nu este doar o poveste de dragoste, este fix acel gen de poveste dramatică pe care o urăști puțin, pentru că-ți provoacă tristețe și-ți arată că de multe ori, poveștile de iubire sfârșesc astfel, așa cum Heathcliff și Catherine ajung să fie împreună abia după moarte. Ambițiile celor doi și lipsa curajului au dus la vieți paralele nefericite, deși își purtau cea mai sinceră iubire.
Aproape la fel de tragică, cu un caracter puțin gotic, Jane este, încă din copilărie, tratată ca și cum ar fi vinovată pentru orice, este pedepsită în mod constant, iar în urma acestor întâmplări, aceasta dezvoltă un comportament defensiv. Însă Rochester este cel care o convinge să-și arate adevărata față, astfel se îndrăgostește de vulnerabila Jane, și, după multe întâmplări nefericite, se căsătoresc. Un final fericit.
O poveste pe cât de tragică, pe atât de frumoasă, iar expunerea este de-a dreptul elegantă. Un triunghi amororc istoric, care este departe de a fi vulgar; căci Ana este un personaj puternic și rațional, care deși duce o luptă interioară între familie și fericire, iubirea dintre aceasta și contele Vronski este aproape palpabilă- inocentă și adevărată.
Greșeala a fost să văd filmul înainte de a citi cartea, însă am plâns în ambele cazuri. Este una din cele mai dureroase și frumoase povești de dragoste. Noah o iubește pe Allie necondiționat, motiv pentru care, când amândoi ajung la azil, iar Allie are pierderi de memorie constante, acesta îi citește în fiecare zi povestea lor de iubire din tinerețe. Cine să-mi dea un șervețel, vă rog.
Cu un Premiu Pulitzer, cartea este, după părerea mea, o întruchipare a majorității relațiilor eșuate din ziua de astăzi. Deși există și aici un triunghi amoros, Scarlett este mereu indecisă și încăpățânată în privința celor doi bărbați din viața ei. O dramă a secolului XX.
Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…
Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…
La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…
În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…
Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…
Luna ianuarie vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…