Cu ruşine o spun, pe Leonard Cohen l-am descoperit târziu. Sau demult, totuşi, imediat după anii adolescenţei. Surprinzător, pentru că vocea uşor răguşită este adorabilă, preferata mea în materie de muzică. Doamne, ce voce! Puternică, profundă, plină de melancolie, candoare şi mister…
Când a murit, am stat şi i-am ascultat melodiile o noapte întreagă. Fiecare melodie a lui spune o poveste, exprimându-şi sentimentele prin talentul său. Pentru mine, cel puţin, care pricep dincolo de cuvinte. Cred că pe fiecare generaţie Cohen şi-a pus amprenta în mod diferit şi a devenit un idol în sufletul fiecăruia.
A scos un număr impresionant de volume de versuri, dar şi discuri impresionante. După ce s-a retras câţiva ani într-o mănăstire budistă, Cohen a revenit în forţă pe piaţa muzicală, cu „Ten New Songs”, ca şi cum nu ar fi lipsit vreodată.
Am să iau cât de curând „Viaţa, patimile şi cântecele lui Leonard Cohen”, pentru a citi frânturi din viaţa marelui poet-muzician. Ce paradox…! Până să moară nu am avut curiozitatea să citesc cartea asta…
Citate:
„Sunt pregătit să mor. Sper ca nu e prea inconfortabil. Cam asta e legat de mine“.
„Orice muzician visează la asta. Să te afli în faţa publicului şi să nu mai fii nevoit să dovedeşti nimănui nimic, să te poţi cufunda în căldura acestuia”
„Nu sunt un bun îndrăgostit, altminteri aş fi cu tine acum. Aş fi lângă tine şi nu mi-aş folosi dorul ca pe o dovadă că mai am sentimente. (…) Mi-e teamă să trăiesc altceva decât aşteptarea“.
„Viaţa este un drog fără efect, iar drogul meu secret e moartea“.
„Nu mă consider un pesimist. Cred că un pesimist este cineva care se aşteaptă mereu să vină o ploaie“.
„Ei bine Mariana, a venit vremea… Am îmbătrânit şi cred că te voi urma cât de curând. Ştiu că sunt atât de aproape de tine, încât dacă ţi-ai întinde mâna cred că ai putea să o atingi pe a mea. Şi ştii că întotdeauna te-am iubit pentru frumusețea şi înțelepciunea ta, dar nu cred că mai cazul să vorbesc despre asta pentru că tu… tu ştii totul.
Acum… vreau sa-ţi urez călătorie plăcută. Adio, prieten bun! Iubire nemărginită… ne vedem la capătul drumului!”
Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…
Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…
Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…
Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…
Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…
Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…