Retete

Cele mai simple și gustoase paste: Aglio, oglio e peperoncino

 

Recunosc că nu am mâncat nici măcar în Italia paste mai bune decât cele pe care le fac eu. Zău :)! Mie îmi plac mult pastele care au şi culoare, nu doar gust. Iar în restaurante, această reţetă este diferită se ceea ce-mi place mie. În restaurant, „Spaghetti con aglio, oglio e peperoncino” sunt puţin uscăcioase, albe, pentru că se pun prea puţine roşii cherry sau le lasă prea puţin în vas atunci când sunt preparate. Bănuiesc că de aceea nu-mi plac atât de mult. Vă invit să vedeţi, aşadar, reţeta mea :).

Ingrediente:

spaghette Barilla nr.3

usturoi

chilly

ulei de măsline

sare

busuioc

Se pun pastele la fiert şi nu se ţin mai mult de cinci minute, aşa cum este scris şi pe cutie (asta dacă alegeţi ce am recomandat eu; merg şi cele nr. 5, dar eu prefer să fie oleacă mai subţiri). Între timp, punem câţiva căţei de usturoi tocaţi mărunt la călit, într-o tigaie mai lată (eu sunt obişnuită cu wok-ul, aşa că îl folosesc şi aici, nu doar la mâncarea chinezească), lăsăm foarte puţin, să nu se îngălbenească sau, mai grav, să se înnegrească, şi aruncăm puţin chilly (eu pun cu tot cu seminţe), în funcţie de cât de picant vă place. În mai puţin de un minut, pentru că chilly nu trebuie să stea prea mult în ulei, se adaugă roşiile cherry tăiate pe jumătate şi se lasă până încep să se înmoaie. Se adaugă puțină apă din cea în care au fiert spaghetele și se mai lasă un pic la fiert, aproape formându-se un sos. Mai adăugăm câteva roşioare tăiate la fel, care se lasă foarte puţin (pe acestea din urmă le punem mai mult pentru estetic, având în vedere că celelalte s-au zobit). Se pune sosul peste paste, se adaugă busuiocul şi… Poftă bună! Parmezan, cine doreşte :).

„Roşiile şi busuiocul fac o mâncare să fie italiană. Vinul şi tarhonul o fac franţuzească. Smântâna o face rusească. Lămâia şi scorţişoara o fac grecească, sosul de soia o face chinezească. Usturoiul o face bună”

Alice May Brock

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Share
Published by
Roxana Brănișteanu

Recent Posts

Viaţa de după copertă ,,Lizoanca la 11 ani” cu Doina Ruşti

Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…

o săptămână ago

Ultimul club iCarte, iParte ne aduce „Patimi” de Sofia Nădejde

Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…

2 săptămâni ago

Tabăra de Lectură pentru Adulți de la Beliș: 4 zile între brazi, cărți și oameni

Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…

4 săptămâni ago

Întâlnire de poveste la clubul de lectură: ,,Cartea blestemelor” de Andrei Ruse

Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…

4 săptămâni ago

Lizoanca la 11 ani – o poveste care te răscolește. Invitată Doina Ruşti

Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…

o lună ago

RECENZIE: Un Singur Motiv – romanul despre tăcerea care ucide vieți și trezește conștiințe

Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…

o lună ago