Copilarie pierduta

Cum s-au schimbat lucrurile in ultimii ani! Parca mai ieri ma jucam in parculetul din fata blocului, cu cheia de gat pentru ca ai mei erau la munca.

Mergeam azi spre serviciu, pe la orele 9.00 de dimineata, iar cateva raze de soare, ce par sa anunte primavara, imi incalzeau fata prin geamul autobuzului. Eram in zona Cotroceni, iar la semafor am vazut un Mercedes alb, dar, surprinzator,  fara geamuri fumurii! In masina era o familie. Insa nu o familie in adevaratul sens al cuvantului. O femeie, ce presupun ca era mama, iar pe bancheta din spate, doi copii, baiat si fata.

Mama, ce statea in dreptul volanului, cu o bratara imensa si un ghiul din aur galben, pe mana stanga, iar pe dreapta un ceas la fel de mare precum bratara. Initial, am crezut ca bijou-urile apartin unui barbat, nu mi-am dat seama inca de la inceput daca la volan se afla o femeie sau un barbat, dupa structura corpolenta, pe care o puteam zari nu foarte clar. Mai apoi, unghiile colorate cu oja neagra au demonstrat ca aceea era mama.

In spate, copiii aveau fiecare iPhone, el negru, ea, desigur, alb. Am ramas surprinsa de lipsa de comunicare dintre ei. Fiecare avea castile in ureche, ascultand ce dorea sau jucandu-se Angry Birds, iar mama butona radio-ul, schimband de la o frecventa la alta. Iar cel mai stupefiant lucru a fost cand si-a aprins tigara, cu geamul usor intredeschis, de unde se auzea o farsa marca “Buzdugan si Morar”!

In ce moment s-au pierdut clipele frumoase ale copilariei de odinioara?