RoxanaB

De ce caut dragostea în brațele unui bărbat mai… experimentat?

De obicei, scriu din propriile experiențe, astfel că voi face la fel și de data asta. Prima relație pe care am avut-o cu un băiat s-a întâmplat pe la 16 ani și am continuat până la 22, amândoi fiind de aceeași vârstă. Consider că relația adevărată a început de pe la 18, pentru că în primii doi ani nu am făcut altceva decât să mergem cu bicicletele împreună la școală, să mâncăm înghețată în pauză ori să chiulim de la orele de sport, ținându-ne stângaci de mână.

Adevărat este că fetele se maturizează mai repede decât băieții! Spun asta pentru că am simțit în relația aia cum eu creșteam, începeam să am visuri și planuri de viitor, iar el rămânea la același nivel, fără a evolua în vreun fel. Desigur, la vremea aceea, am crezut că putem rămâne împreună și eram sigură de rezistența acelei relații, gândindu-mă că putem să creștem împreună, să ne autoeducăm, să ne formăm, să devenim responsabili și maturi… Plus că eram cel mai longeviv cuplu în fața prietenilor, lucru care mă încânta oarecum.

Nu zic, există multe cazuri în care ambii parteneri au aceeași vârstă, iar relația durează. Așa cum sunt și relații în care femeia este mai mare decât bărbatul, iar aici pot spune… nu știu, nu că dezaprob în totalitate, dar mi-e greu să cred că acel gen de relație poate avea un viitor. N-am nimic cu nimeni, evident, fiecare este liber să-și trăiască viața și iubirea așa cum consideră de cuviință.
Recunosc că am avut și relații cu parteneri mai mari ca mine. Tot din experiență spun că diferența de vârstă, în ceea ce mă privește, este de maximum zece ani (atâta vreme cât nu se observă!). Am învățat că atunci când bărbatul e mai mare, mă simt mai protejată, mai liniștită, mai sigură, mai respectată, de fiecare dată învăț lucruri noi… Însă, cum spuneam, diferența de vârstă nu trebuie să se vadă. În ultima relație, începusem să-l văd… bătrân, să-i văd fire de păr alb, iar eu înflorind pe zi ce trece, devenisem tot mai frumoasă și mai… arogantă. Bine, acum pot recunoaște că nu a fost dragoste adevărată, ci doar dorința de a a avea pe cineva lângă mine, care să mă accepte cu toate nebuniile pe care le am așa cum are orice om, de altfel. Aa, și-mi place să mă prostesc ca un copil, iar el să intre în jocul meu, însă cu maturitate! Sometimes :).
Consider că este o tâmpenie și o gândire limitată a celor care cred că femeile care vor un bărbat mai mare decât ele se datorează beneficiilor materiale. Desigur, am învățat că, în viață, nu totul se reduce la dragoste. Așa cum dragostea chiar ține cont, uneori, de vârstă și de bani. Mereu am zis că prefer să stau într-o căsuță cât de mică și să am necesarul minim pentru a duce un trai liniștit. Însă nu mai gândesc la fel. Problemele apar, fără să vrei, într-o relație în care neajunsurile financiare își pun amprenta. Mai ales când ești tânăr. Vrei să ieși, să explorezi, să mergi la munte, la mare, să te îmbraci bine… toate astea se fac cu bani, iar dacă nu-i ai… ei bine, apar discuții din partea ambilor parteneri. Mulți mă contrazic, spunând că dacă ai dragoste le faci pe toate. Eu zic că dacă ai sănătate… În fine, cred că trebuie să existe chimie, în primul rând, după care vezi caracterul omului, te îndrăgostești, ajungi să-l iubești, să-ți dorești copii alături de el, să visezi că îmbătrâniți împreună ș.a.m.d.
Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

  • Ma enerveaza ca am scris un comentariu lung aici si cumva l-am pierdut :)) Uhngghhh. Ideea e ca sunt de acord in unele si nu in altele, dar imi place cum scrii.

  • Chiar ma gandeam cine sa fie oare Roxana B. Si am redescoperit. :D Nu mai intrasem de mult pe la tine, ce-i drept nici pe la mine nu prea mai intru. Ar fi multe de zis pe marginea acestui subiect. Important, cred eu, e sa stii ce vrei pe viitor, cat de serioasa vrei sa fie o relatie cu un barbat mai in varsta si sa iei in considerare toate avantajele si dezavantajele care ar putea rezulta de aici.

    Una peste alta, tot prin Bucuresti esti? In ce zona? Ema imi zicea ceva la un moment dat de o revedere cu fostii/fostele colegi/colege. Ar fi frumos daca am reusi. Te pup!

  • Hei, Crengu!

    Da, ar fi super sa ne reintalnim cu totii! Anuntati-ma, vin cu mare drag! Pupici!

    PS: Stau in Dr.Taberei

  • Chiar si relatiile din liceu pot "merge" daca exista cu adevarat comunicare. Despre dragoste si diferentele de varsta discutia poate fi interminabila, chiar tu ai spus ca ai o "limita" de zece ani. Pentru barbatii mai in varsta e de inteles de ce-si doresc neveste tinere, dorintele tineretii mor ultimele. Ceea ce nu inteleg, e ce o poate atrage pe o fata de 18-20 ani, frumoasa, atragatoare, dupa care 90% din barbati intorc capul, la un domn de 50 ani, oricat de atletic, bine facut si fara burta ar fi. Cat de protejata (cel putin fizic) se poate simti???...E valabila si varianta cu tanar atragator si matusica pe care o insoteste. Si cum de n-am prea vazut astfel de "relatii" la "oamenii de rand", muncitori cu ziua pe altarul vietii ca sa-si plateasca "ratele cu buletinul"??? In rest, sunt "open minde" pentru orice tip de relatie.

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți, Ediția a IX-a: O aventură literară de neuitat la Green Village

Tabăra de Lectură pentru Adulți, ajunsă la a IX-a ediție, s-a desfășurat în peisajul idilic…

17 ore ago

CashClub – Shopping inteligent cu reduceri și cashback!

Dacă îți place să faci cumpărături economisind cât mai mult, atunci trebuie să afli de…

4 zile ago

INTERVIU | Dr. Ashraf Al Kebsi: „La stomatolog ajungi să vii ca și cum ți-ai vizita un prieten”

În ultimii ani, tot mai multe persoane se confruntă cu probleme de stomatologie, respectiv ortodonție.…

6 zile ago

Club de Lectură: Alchimistul (București)

Dragă cititorule, visează alături de noi! Te invităm la un eveniment special dedicat uneia dintre…

2 săptămâni ago

Alchimistul de Paulo Coelho: Club de lectură în Brașov

Bună, dragi cititori! Sunt încântată să vă invit la un nou club de lectură dedicat…

2 săptămâni ago

Alchimistul: Club de Lectură în Constanța la Tomis HUB

Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…

2 săptămâni ago