Începe Postul Crăciunului, cel mai greu Post de până acum. Vezi la ce ai dezlegare şi în ce zile.

Ca în fiecare an, pe 14 noiembrie se lasă sec şi începe Postul Crăciunului. Ţin minte acest lucru pentru că este ziua de naştere a mamei mele, nu am cum să uit. Aşadar, timp de 40 de zile, începând cu 15 noiembrie şi terminându-se pe 25 decembrie, credincioşii din întreaga lume au ocazia de a-şi curăţa trupul şi sufletul.

În general, la masa de Lăsatul Secului se adună întreaga familie şi se răsfaţă cu cele mai alese bucate şi cel mai bun vin. Firimiturile rămase de la această masă copioasă se dau la păsările sălbatice, pentru ca acestea să nu distrugă recoltele viitoare. Prin alte locuri, se spune că, în funcţie de cât de mare este pieptul găinii pe care ai avut-o la masă pe atât de grea va fi iarna; în caz contrar, de pieptul este slăbuţ şi subţireţ, vom avea o iarnă relativ uşoară.

De ce spun în titlu că este un Post greu? Avem şase săptămâni în care nu se mănâncă produse din carne, ouă, lapte şi brânză. Nu este deloc uşor, având în vedere câte proprietăţi au cele enumerate. Însă avem scăpare sâmbăta şi duminica, atunci când se mănâncă peşte. De asemenea, în zilele de luni, miercuri şi vineri, se găteşte fără strop de ulei. În toată perioada postului, nu se bea vin decât în zilele în care este sărbătoare însemnată în calendar cu cruce roşie. Pentru mine nu e ceva atât de grav. Îmi place la nebunie peştele, oricum ar fi el gătit. Mai greu să mănânc peşte, şi să nu beau vin, în schimb… dar n-oi muri o lună. O lună şi jumătate…

Dezlegare la peşte

Potrivit Calendarului Creştin Ortodox pe anul 2016, zilele din Postul Crăciunului cu dezlegare la peşte, în afară de zilele de sâmbătă şi duminică, sunt:

21 noiembrie (Intrarea în biserică a Maici Domnului);

30 noiembrie (Sfântul Ap. Andrei, Ocrotitorul României);

5 decembrie

6 decembrie (Sfântul Nicolae);

7 decembrie (Sfânta Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş);

12 decembrie

13 decembrie

În Ajunul Crăciunului, ultima zi din Post, se ajunează, adică nu se mănâncă şi nu se bea nimic până după-amiază, credincioşii aşteptând preotul în biserică pentru a ţine slujba pentru Naşterea Domnului.

Ce uităm noi, credincioşii, este faptul că nu abţinerea de la mâncarea este cea mai importantă. Postul în sine reprezintă apropierea de Dumnezeu, de biserică, de credinţă, şi nu regimul alimentar. Dacă eşti plin de mânie, invidie, răutate, lăcomie, în zadar te abţii de la mâncărurile de dulce.

Puţin post, mai multă rugăciune şi cât mai multe fapte bune. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!

Tu reuşeşti să ţii post?

 

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți: Ediția a X-a merge la Castelul Maria din Hunedoara

Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…

3 săptămâni ago

BOOK CLUB în București, Brașov, Constanța, Iași, Sibiu: Copilul de la Auschwitz

Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…

o lună ago

25 ianuarie 2025: Clubul de carte din Constanța cu romanul Copilul de la Auschwitz

La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…

o lună ago

Club de lectură în Brașov: Copilul de la Auschwitz, de Lily Graham

În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…

o lună ago

BOOK CLUB 2025: Copilul de la Auschwitz

Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…

o lună ago

Book Club iCarte, iParte: O întâlnire specială pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Luna ianuarie  vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…

o lună ago