La ce ne ajută în viață dacă știm Teorema lui Pitagora?

Deși am terminat un liceu cu profil Economic (deci mate și conta – nici acum nu știu ce naibii am căutat acolo… a, ba da, știu, se spunea că era cel mai bun…), nu mi-au plăcut niciodată, în mod deosebit, cifrele și calculele. De aceea, mai târziu, am mers la Facultatea de Științe Socio-Umane, unde am ales specializarea Jurnalism. Putea fi orice altă specializare, bineînțeles, important era să aibă ca scop comunicarea, socializarea, nicidecum calcule matematice.

De ce avem nevoie de Teorema lui Pitagora în viață? La ce ne servește, de ce a trebuit să reținem, în copilărie, că a2 + b= c2 ?

La fel te poți întreba și de ce ai nevoie să știi Tabla Înmulțirii. Ori între ce ani au avut loc Războaiele Mondiale. Sau câteva versuri din Luceafărul ori din Scrisoarea a III-a. Sau că Monalisa e totuna cu Gioconda. Mie îmi vine să intru în pământ de rușine când mă aflu într-o discuție în care nu-mi amintesc despre un anumit lucru pe care, cu siguranță, l-am învățat la școală. Dar asta e, nu știu, trec mai departe, nu mă poticnesc acolo (de aceea și existența acelor teste de cultură generală, care știți că apar lunea; mai mult pentru a-mi reaminti anumite lucruri mie însămi).

Eu nu lucrez în construcții sau în arhitectură, ci în cu totul alt domeniu în care Teorema lui Pitagora nu mi-a fost niciodată necesară ca regulă. În mod sigur, am folosit-ode mai multe ori în viață, dar nu ca formulă generală și schematizată, ci pur si simplu am avut nevoie, spre exemplu, să măsor ceva. Uite, când am comandat dressing pe hol, eu am măsurat înainte de a chema un nene priceput la asta. Pentru că am vrut să mă asigur de dinainte că voi avea loc (sau nu) pentru haine. Și pentru că o parte de deasupra putea fi folosită, am măsurat și acolo. S-a creat, astfel, un spațiu perfect pentru murături :).

Cultură generală. Asta este. Să nu treci ca gâsca prin apă și să nu se prindă nimic de tine. Ca să treci școala, iar mai apoi să termini un liceu, ai nevoie de matematică. Să-ți însușești acel minim necesar pentru a te descurca în viață. Mai departe, e treaba ta, viitorul tău dacă vrei să rămâi pe loc ori să evoluezi. Da, Teorema lui Pitagora (sau „Paharul” lui Pitagora, după cum spun grecii) nu îți servește în viața de zi cu zi. Și multe lucruri care se învață în școli nu sunt tocmai usefull (cum ar fi integralele, că tot discutăm de matematică – astea chiar că nu mi-au trebuit niciodată!). Însă sunt și altele care se aplică când nici nu te aștepți. Eu îi admir enorm pe cei care au cultură generală, chiar dacă, poate, nu empatizez cu ei pe alte direcții. Mi s-a întâmplat să merg la o expoziție de tablouri cu un tip care mi-a zis că ce nevoie are el să vadă niște tablouri, că la fel de bine se poate uita la ele pe internet (!!!). Dar așa e când te bagi să pierzi vremea cu… „platonici”, după cum spunea un om drag mie :).

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

View Comments

Recent Posts

Club de lectură în Constanta: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…

7 ore ago

Club de lectură în Brașov: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbată dimineața, la Fract Restaurant din Brașov, ne-am reunit pentru a explora subiectul complex al…

o zi ago

BOOK CLUB: Lista de Yomi Adegoke (București)

În acest weekend cititorii din Bucuresti, Constanţa şi Braşov s-au reunit pentru a discuta despre…

o zi ago

Atelier de Scriere Creativă: Din Tabăra de Lectură

STICLUȚA Mă găsesc privind spre valurile care se sparg și mă surprind pierdut în gânduri,…

3 zile ago

Atelier de scriere creativă: Concurs cu premii în București

Ce planuri ai vineri seară, pe 8 noiembrie? Vin cu o invitație către tine, să…

4 zile ago

BOOK CLUB cu Editura TREI: Lista, de Yomy Adegoke (București, Brașov, Constanța)

Te invităm să ni te alături la următorul nostru club de lectură, dedicat romanului "Lista", de…

o săptămână ago