Lecția de gramatică: Care sunt cuvintele ce nu se despart?

În articolul anterior, povesteam despre cum să „fentăm”, din când în când, limba română (păstrez verbul acesta, „a fenta”, că mi-e simpatic 🙂). Ei bine, a păcăli sau a adapta e una, și a face greșeli de gramatică și de vorbire e alta.

Când am scris în titlu despre cuvintele care nu se despart, m-am referit la cele articulate. Nu știu de ce românul nostru crede că, dacă adaugi acel „ul” cu cratimă pentru cuvintele din limba engleză, se procedează astfel și în română. Chiar și în engleză, doar anumite cuvinte cer folosirea cratimei (vedeți articolul „weekendul” – deși aici contrazic cumva regula, pentru că mi se pare normal ca oricărui cuvânt pe care îl iei din alta limbă să-i adaugi articolul folosind cratima; dar asta e altă poveste, ar însemna să vin cu argumente solide pentru a-i contrazice pe marii lingviști).

Niciodată, dar niciodată, nu ai ce să cauți să scrii „psiholog-ul” sau „zoolog-ul” (Nici nu vreau să știu logica pentru care cineva ar scrie astfel). E ca și cum ai scrie „retardat-ul” sau „idiot-ul”. Sau „sex-ul”, care nu-i la fel cu „ex-ul”, deoarece „ex” nu este un cuvânt românesc.

Asta e, v-am zis că limba română e cea mai „ciufută” dintre toate limbile din lume? Mă rog, nu știu cum sunt japoneza sau chineza, posibil să mă înșel :). Dar româna este, uneori, antipatică. Mie mi-ar plăcea să am non-stop un profesor prin preajmă pe care să-l bombardez cu întrebări acolo unde nu înțeleg și ni găsesc o explicație logică. Cum nu am, însă, unul, mă văd nevoită să mă descurc singură. Mint, mă scuzați. Cu ajutorul vostru, cei care sunteți drăguți și atenți astfel încât îmi faceți micile observații în privat 🙂 (sau nu tocmai în privat 😅).