sursa foto: storage0.dms.mpinteractiv.ro
Încet, încet se apropie iarna și nu vom mai găsi fructe și legume românești așa cum ne-am dori, astfel că este sezonul în care trebuie să conservăm ce mai găsim momentan. Vorbesc, desigur, despre murături.
Sunt o mare fană a salatelor din legume proaspete, dar îmi plac foarte tare și murăturile. Așa că iarna le aleg pe ele în locul celor proaspete de la magazin, aduse din țările calde. Îmi plac foarte tare castraveții murați, dar și murăturile țărănești, cu de toate, așa cum se fac în Oltenia, regiunea din care mă trag. Exact despre acelea fucsia vorbesc, înroșite de multă sfeclă.
Sunt convină că sunt foarte mulți printre voi care iubesc murăturile, așa cum o fac eu, dar în aceeași măsură sunt persoane care nu le agreează prea tare. Ce trebuie să știi despre ele este că aduc o mulțime de beneficii organismului, atât timp cât sunt preparate după rețete tradiționale, fără conservanți, și nu își pierd calitățile odată cu murarea.
Nu toate murăturile au aceleași proprietăți, așa cum nici toate legumele nu seamănă între ele la aportul de vitamine și minerale pe care îl pot aduce organismului, așa încât: gogonelele murate atacă virușii ce afectează ficatul, conopida murată împiedică anumite mutații celulare și stopează procesele de îmbătrânire, castraveții murați combat diabetul şi reglează valorile colesterolului, adică te pot ajuta să slăbești, având în vedere că bacteriile care produc fermentația consumă toate glucidele, astfel că ele sunt foarte sărace în calorii și te pot ajută în lupa contra kilogramelor în plus.
Totuși, să nu exagerăm, pentru că ele conțin destul de multă sare, pusă pentru a le conserva bine, iar sarea consumată în exces poate afecta rinichii, prin retenția de apă, iar la rândul său, retenția de apă produce hipertensiune arterială. De aceea, trebuie să consumăm undeva la 300 de grame de murături pe zi, și neapărat să bem multă apă pentru a elimina sarea din organism.
Sâmbă după-amiaza clubul de lectură iCarte, iParte a adus împreună iubitorii de litere. Într-un cadru…
Încheiem anul cu emoție și curaj. Anul acesta l-am traversat împreună prin povești și dezbateri,…
Există locuri în care mergi doar să te odihnești. Și, poate fără să ne dăm…
Sâmbătă ne-am întâlnit pentru o seară specială, dedicată volumului ,,Cartea blestemelor", semnat de Andrei Ruse.…
Clubul de lectură iCarte, iParte revine cu o ediție specială dedicată uneia dintre cele mai…
Ai Un Singur Motiv să citești această recenzie. Și multe alte motive care derivă din…