RoxanaB

Piţiponceală!

Ca să descriu o piţipoancă, nu-mi ia mult. Din punctul meu de vedere, piţipoanca este acea persoană de sex feminin, care-şi face buzele ca de cal, îmbrăcată în culori stridente, în colanţi care nu îi acoperă fundul şi care are ca unic scop în viaţă găsirea unui bărbat cu bani, pentru a-i face viaţa mai frumoasă prin numărul de genţi achiziţionate.

De asemenea, piţipoancă este aceea care rupe solarul în două, iar noaptea schimbă cluburile ca pe şosete, împopoţonate cu ţoalele lor „dă firmă”, cu extensiile lungi atârnând până la fund şi cu glasul lor miorlăit.

Nu-mi plac oamenii prea… kitschoşi, care sunt caracterizaţi prin vulgaritate. Eu sunt adepta simplităţii.

Mi s-a spus de multe ori: „Tu ai de ce să te îmbraci simplu şi fără machiaj pentru că eşti înzestrată cu un baby face şi un corp atrăgător”.

Eh, la naiba! Vă spun pe bune, aşa cum am mai spus-o şi în alte dăţi: sunt minionă, nu am nimic ieşit din comun. Cred că ceea ce mă face plăcută este zâmbetul care îmi revine imediat pe faţă chiar şi în momentele mele de supărare.

A fost o perioadă în viaţa mea când şi eu purtam colanţi negri cu maieuţ, dar trecea de buric. Acum, mai răruț, dar cu bluză cât mai lungă.

Dar revenind la ele, divele, sunt inofensive şi amuzante.

Eu, care am zis că nu pot să suport prostia pentru că am, efectiv, alergie la ea, iată că a ajuns să mă amuze.

Puţine sunt femeile care se nasc stilate. Consider că stilul îl poți căpăta în timp.

Nu ştiu unde să le cataloghez pe cele care poartă şepci cu inscripţia „Cocaine & Caviar”… M-am întrebat dacă toată viaţa lor s-or fi hrănit cu bunătatea de caviar…

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Alchimistul: Club de Lectură în Constanța la Tomis HUB

Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…

14 ore ago

Club de lectură în Constanta: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…

3 zile ago

Club de lectură în Brașov: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbată dimineața, la Fract Restaurant din Brașov, ne-am reunit pentru a explora subiectul complex al…

3 zile ago

BOOK CLUB: Lista de Yomi Adegoke (București)

În acest weekend cititorii din Bucuresti, Constanţa şi Braşov s-au reunit pentru a discuta despre…

3 zile ago

Atelier de Scriere Creativă: Din Tabăra de Lectură

STICLUȚA Mă găsesc privind spre valurile care se sparg și mă surprind pierdut în gânduri,…

6 zile ago

Atelier de scriere creativă: Concurs cu premii în București

Ce planuri ai vineri seară, pe 8 noiembrie? Vin cu o invitație către tine, să…

7 zile ago