RECENZIE Frații Karamazov

“Frații Karamazov” este de departe o carte genial scrisă. Mai știți ce spuneam într-un alt articol, că nu cred că-mi va plăcea vreo carte de-ale lui Dostoievski mai mult decât “Idiotul”? Ei bine, nu mă dezic de acele vorbe, în continuare sunt de părere că acesta este cel mai bun roman al scriitorului rus. 

“Marea taină a existenţei umane nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti”

Titlu: Frații Karamazov

Autor: Fiodor Mihailovici Dostojevski

Editură: POLIROM

Prima apariție: 1880

Nota recenzorului: 10/10

F.M. Dostoievski nu este un autor greu de citit, dar ca să-l înțelegi, că să-i “simți” operele, nu zic că trebuie să fi citit multe cărți până la anii tăi, căci eu nu mă pot lăuda cu un număr impresionant de cărți citite (chiar, ce ar fi să le pun pe toate pe listă, să încerc să-mi amintesc câte cărți am citit până la 32 de ani? Voi știți câte? 😁), dar e musai să fi ”gustat” puțin viața :). Altfel s-ar putea ca orice carte scrisă de el să te obosească și să-ți pară lunguță și greoaie. Am scris și câteva citate (puține, pentru că sunt foarte lungi și nu vreau să scriu un articol de zece pagini :), vă puteți da lejer seama din ele că autorul a transmis mesaje simple, de viață.

CUMPĂRĂ „FRAȚII KARAMAZOV” IEFTIN PE ELEFANT

Ce mă enervează pe mine la domnul Feodor e că are “prostul” obicei de a scrie nu o dată, când ți-e lumea mai dragă, adică atunci când povestește cu foc despre ceva, iar apoi o dă cu, citez: “Dar despre asta vom povesti mai încolo”. Și eu trebuie să stau să mă gândesc “mai încolo”, când revine la povestea respectivă, dacă spune ce a promis în urmă cu 50 de pagini că va spune. Este îngrozitor de enervant. Dar acesta e stilul lui Dostoievski, inconfundabil, care te ține pur și simplu captiv în romanele lui, fără să mai poți închide cartea până ce nu o termini.

”O dragoste asupra căreia trebuie să ai tot timpul ochii aţintiţi nu-ţi poate da nicio satisfacţie, căci o iubire pe care eşti nevoit s-o păzeşti cu atâta străşnicie nu reprezintă nimic”

Acum mă opresc la romanul din titlu, terminat de curând, cu greu, recunosc, pentru că este voluminos (două volume a câte cinci părți) și pentru că, din păcate, nu mai reușesc să acord atât de mult timp cititului pe cât îmi propusesem (”o carte pe lună”, un proiect pus în minte, a rămas la nivel de plan); se vede că mi-a luat mult să termin de citit din poză – era pe vremea când afară era cald și bine :).

E o nebunie ce a putut crea Dostoievski aici! De menționat că aceasta este ultima capodoperă semnată de marele scriitor și din nou mă întreb cât e realitate, cât e ficțiune (cu siguranță s-a inspirat din propria viață, pentru că unul dintre personaje suferă de epilepsie, problemă pe care el însuși o avea în viața reală, un altul a fost în închisoare, la fel cum și autorul a trecut prin această experiență). Te întrebi, la un moment dat, ce naiba a vrut să spună cu atâtea idei filozofice legate de Dumnezeu (nu că n-ar avea aceeași pasiune de a-și dezvolta ideile și în alte romane). Dar te dumirești până la final (sau nu?) 🙂

CUMPĂRĂ „FRAȚII KARAMAZOV” IEFTIN PE LIBRIS

Cele trei personaje principale ale romanului, pasionalii frați Karamazov (avem și al patrulea frate, născut în urma unui viol, pe sluga Smerdiakov), au fost țesute cu atâta grijă, iar poveștile lor se înnoadă perfect astfel încât îți spui, pe parcursul cărții, că ceea ce îți este scris nu poate fi schimbat. Cu mame diferite, dar având același tată – pe bătrânul “măscărici” și machiavelicul Feodor Karamazov, care se crede, totodată, un senzual Don Juan – frații își împletesc destinele atât de minuțuos și de dramatic, personajele lor sunt atât de complex construite, cu tot soiul de sentimente umane, precum iubire, bunătate, credință, ură, trădare, iertare, încât mi-e imposibil să fac o recenzie atât de bună și să scot toate calitățile lor în evidență. Unul are studii, este intelectual și ateu convins (Ivan, cel care, în primul volum, spre final, are alocat un poem aparte, denumit ”Marele Inchizitor”), altul este un desfrânat, un rebel și un răzvrătit al sorții, ce lucrează în armată, dar care face numai idoțenii (Dmitri), iar al treilea, simțindu-se încă din copilărie apropiat de oameni și de Dumnezeu, alege rasa monahală. 

Dmitri K: -Să te ferească Dumnezeu, băiete dragă, să ceri vreodată iertare femeii pe care o iubești, chiar dacă ai greșit cumva față de dânsa! Mai ales ei, femeii iubite, oricât de vinovat te-ai simți în sinea ta!  Femeia, frățioare, e dracul gol, ascultă-mă pe mine; cel puțin în materia asta mă pricep și eu! ”Sunt vinovat, iartă-mă, nu fi supărată!”, să vezi atunci ce potop de reproșuri te așteaptă! Să nu-ți închipui cumva c-o să te ierte așa de lesne, de la început, asta în niciun caz; o să caute mai întâi să te umilească, o să te facă albie de porci, o să-ți ceară socoteală și pentru ce-a fost și pentru ce n-a fost, o să-ți înșire toate păcatele, n-o să uite nimic, nimic, ba încă o să mai adauge și de la ea și abia după aceea o să-ți acorde, în fine, iertarea. (…). Vezi tu, dragul meu, ca să-ți vorbesc pe șleau și absolut sincer, asta-i soarta oricărui om cumsecade: să stea sub papucul unei femei. 

Ivan K: ”Dacă n-aş avea încredere în viaţă, dacă mi-aş pierde credinţa în femeia iubită, în existenţa ordinii universale, dacă m-aş convinge că totul nu este decât un haos blestemat şi fără nici o noimă, poate chiar diabolic, de ar fi să sufăr cele mai cumplite dezamăgiri ce se pot abate asupra unui om, eu tot aş mai fi dornic să trăiesc, fiindcă, odată ce mi-am lipit buzele de cupa vieţii, nu m-aş îndura s-o smulg de la gură până n-aş deşerta-o până la fund”.

Ei, și ce spectacol ne-a oferit Dostoievski și în sala de judecată! Ce proces palpitant! Citeam nerăbdătoare să văd cine ce mai declară. A fost partea care pot spune că mi-a plăcut cel mai mult. Toți avocații din lumea asta ar trebui să citească “Frații Karamazov”. Ar vedea aici niște pledoarii de excepție din care chiar ar avea multe de învățat :).

Am plâns la finalul romanului, dacă vă vine să credeți. Oh, de multă vreme n-am mai plâns citind o carte. Iar Dostoievski nu scrie siropos, romanele lui nu sunt scrise să te facă să plângi, ci să te cutremuri, să îți facă pielea găină. Pur și simplu, m-a apucat mila față de ce cel mai răzvrătit personaj al cărții, Dmitri Karamazov, acest Mitea blestemat, sălbatic și pasional. Iar apoi, din plâns, ca așa se-ntâmplă-n viață de cele mai multe ori, o dai în râs. Mă rog, în zâmbete :).

Dmitri K: -Eu, ce să-ți spun, numai când mă gândesc la America asta, lua-o-ar toți dracii s-o ia, simt că mi se zbârlește părul. Chiar dacă Grușa o să vină cu mine, uită-te la ea: e rusoaică, rusoaică get-beget, trup și suflet, o să-i fie dor de țară (…). Urăsc America încă de pe acum! Și chiar de-ar fi cei mai grozavi tehnicieni de pe fața pământului sau mai știu eu ce – dracu să-i ia! -, nu sunt din lumea mea, niciodată n-o să mi se lipească de suflet! Iubesc Rusia, îl iubesc pe Dumnezeul rus, deși nu sunt decât un ticălos!”. 

(Minunat discurs, așa-i? Doar că am înlocuit Dumnezeul rus cu Dumnezeu și atât, iar Rusia – complet cu România 😊)

Mai apoi, la înmormântarea micuțului Iliușa mi-au curs lacrimile din nou…

Da, fără îndoială, acesta este cel mai frumos roman scris de Dostoievski. Toate personajele lui au ceva în comun: în ambele romane avem personaje care se autodistrug și personaje blajine, de un altruism cum nu știm dacă există la vreun om pe pământul ăsta (mă refer, de exemplu, la asemănarea dintre ”idiotul” Mîșkin și Alioșa). ”Frații Karamazov” l-a întrecut pe ”Idiotul” atât de mult lăudat chiar de mine la începutul recenziei. Abia aștept să trec la ”Crimă și pedeapsă” sau la ”Jucătorul” ori la ”Adolescentul”. Și la restul, pentru că am de gând să îi citesc toate marile opere. Până în acest moment, F.M. Dostoievski rămâne scriitorul meu preferat 😊.

Alioșa: -Să știți că nu există pe lume ceva mai de preț și mai trainic, ceva mai sănătos și mai folositor în viață decât o amintire frumoasă și, mai ales, o amintire plină de farmec din anii copilăriei, petrecuți în casa părintească”.

Cine a fost F.M. Dostoievski

Am să redau, pe scurt, câteva dintre informațiile culese de pe Wikipedia. Fyodor Mikhailovich Dostoevsky s-a născut la Moscova, pe 11 noiembrie 1821 (30 octombrie stil vechi), și a murit la St. Petersburg, pe 9 februarie 1881 (28 ianuarie stil vechi). În total, a scris 11 romane, trei nuvele,  17 povestiri, dar și alte lucrări. S-a făcut remarcat și pentru activitatea de jurnalist. În majoritatea operelor sale, Dostoiesvki s-a axat pe libertatea spiritului, pe realitățile politice și religioase, pe psihologia umană, pe adâncurile ființei umane de fapt, pe incertitudinile existenței lui Dumnezeu, pe Rusia, aflată într-un continuu proces de modernizare. Cărțile lui Dostoievski sunt traduse și comentate în 170 de limbi din întreaga lume, iar după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.

”Sufletul omului este  câmpul de bătălie dintre diavol şi Dumnezeu” (Feodor M. Dostoievski)

CUMPĂRĂ „FRAȚII KARAMAZOV” LA REDUCERE