Recenzie: „Dragostea pe strada mea” de Roxana Brănișteanu

“Dragostea pe strada me o carte despre iubire, gelozie, trădare, pierdere, regăsire, iertare, prietenie, despre toate lucrurile care formează viața. Fiecare pagină pare o filă de jurnal, jurnal al unei fete, ținut din adolescență până la maturitate. M-ai dus și pe mine înapoi, în adolescență, și mi-ai trezit amintiri amintindu-i, de pildă, pe Scorpions, pe Stevie B. etc.

Personajele sunt autentice, discuțiile lor sunt autentice și am intrat foarte ușor în povestea Roxanei. Eram de acolo. Descrierile, „împletite” cu aceste dialoguri, cu elemente de slang, au făcut scrierea naturală și m-au plasat in situații de viață reale (precis inspirate din fapte reale).

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Titlu: Dragostea pe strada mea

Autor: Roxana Brănișteanu

Gen: Romance

Nu sunt foarte ușor de impresionat și nu plâng la filme, de exemplu, dar câteva scene mi-au adus lacrimi in ochi: fragmentul despre importanța unui câine în viețile noastre, cel în care autoarea a descris-o pe Alexandra văzându-și copilul nou-născut conectat la aparate, rugăciunile pentru el. Apoi noaptea în care s-a „rupt” de Denis, după accident și ultimele pagini, în care vorbeau despre gemenii care urma să vină pe lume.

Roxana Brănișteanu a ilustrat foarte bine societatea noastră, exact așa cum este și nu vreau să detaliez mai mult aici. De asemenea, am savurat fragmentele în care a povestit despre stațiunile montane, despre Geneva, precum si despre locurile frumoase din țara în care trăim.

Iar Alexandra! Deși am văzut în review-uri că alți cititori ar fi luat-o la palme pentru că îi agasa, eu am iubit-o! Cartea pare a fi monologul ei interior, atât de sincer, atât de deschis! Am perceput-o ca fiind foarte frumoasă, stilată, sinceră, pasională, inteligentă, open-minded, rebelă, curajoasă, luptătoare, dură și sesibilă în același timp, o femeie care dă dovadă de compasiune, o prietenă devotată, impulsivă, erudită, conștientă de faptul ca este atât de frumoasă, sinceră, non-conformistă si o persoană verticală. Câte calități! Suferea uneori de misandrie și nu o învinuiesc… Ideea este că m-am regăsit in multe aspecte din viața ei :).

COMANDĂ ACUM DRAGOSTEA PE STRADA MEA

Alexandra, cu amintirile ei din copilărie și adolescență, legate de dragostea pentru Denis, ilustrează perfect „les petits rêves roses”, pe care le are orice fată. Dar nu toate vorbesc atât de deschis și fără rețineți despre acestea!

Si Denis… omniprezent în roman. Ca aerul. Aerul Alejandrei. L-am admirat pentru frumusețea lui fără cusur, pentru felul în care stie să se poarte cu o femeie, pentru manierele lui impecabile, dar faptul că a părăsit-o după accident pe Alexandra a fost de neconceput. L-am iertat la final, când a revenit în viața ei.

M-a impresionat mult scena din noaptea ploioasă, când a gonit-o pe Aleja din viața lui, țintuit de patul de spital. Si de atunci, orice ploaie a durut-o, pentru că și ploile dor… Și totuși, tot o noapte ploioasă i-a adus împreună din nou.

Răsturnările de situație au fost făcute cu inteligență, m-au surprins, au creat suspans. Citatul lui Creangă de la final m-a făcut să râd! Foarte bine plasat și ales! Și Alexandra are simțul umorului (ca Roxana 😁). Pentru că, la urma urmei, așa cum spunea Iulia Hașdeu, „N’avoir personne aimé, c’est le comble du crime.”