Recenzie „Sinuciderea ielelor” de Ana Mănescu

În rândurile ce urmează o să vă prezint opinia mea despre „Sinuciderea ielelor”, scrisă de Ana Mănescu. Mă tot gândeam dacă să scriu despre această carte sau nu. Aş scrie! Îmi zic eu. Dar ce?

Titlu: Sinuciderea ielelor
Autor: Ana Mănescu
Gen: Beletristică

Recenzie „Sinuciderea ielelor” de Ana Mănescu

Să încep ca de obicei: De ce am cumpărat-o? Pe cuvânt dacă îmi dau seama. Să recapitulăm: eram la bookfest, la standul Herg Benet şi am văzut această carte. Ce a fost în capul meu când am luat-o? Habar nu am.

În primul rând nu îmi place proză scurtă deci acesta era un motiv de a nu o cumpăra. Coperta… hmmm nu… nu m-a atras, editura… nici asta în mod sigur, atunci autoarea… nu auzisem niciodată de ea. Da asta era: autoarea m-a cucerit, tânără speranţă a literaturii româneşti, cum să nu o susţin eu pe ea?

Am luat-o, am aşezat-o în multele pungi cu cărţi la promoţie de la bokfest şi gata, acasă. Până aici nicio idee proastă, nu destul de proastă. Ideea proastă a fost să iau această carte în vacanţă, ideea şi mai proastă a fost să fie singura carte pe care o iau în vacanţă.

Vă amintiţi cărţile acelea frumoase ale copilăriei: Basme de Petre Ispirescu sau Poveştile cu zâne ale Contesei de Segur? Da? Ei bine cartea Anei Mănescu nu are nicio legătură cu ele.

Ea scrie un fel de poveşti cu zmei, feţi frumoşi, sirene, balauri, Ilene Cosânzene sau poate rescrie nişte basme amintite din copilărie dar într-o varianta pentru adulţi sau drame, sau de povești de groază. Nu ştiu ce vrea ea să facă de fapt şi de drept dar nu mi-a plăcut.

Concluzia mea despre Ana Mănescu

Pe ultima copertă a cărții o anume Ana-Maria Anghelescu scrie: Ana Mănescu nu scrie pentru oricine (…bla bla bla…) Întrebarea mea e pentru cine scrie? Care a fost publicul ei ţintă când a decis să scrie această carte. Cine ar citi poveştile astea (în afară de mine care nu aveam altă carte în vacanță)? În mod clar nu poţi recomanda această carte copiilor decât dacă vrei să îi oripilezi sau să-i bagi în sperieţi. Poate li se adresează copiilor mai mari cu fetişuri sexuale cu personajele din basmele din copilărie. De ce scriu mai mult despre asta mi se pare din ce în ce mai ciudat. Trebuie să găsesc un pasaj relevant să nu credeţi că sunt nebună.

Uite aici: “Bărbatul o prinse de coapse şi o ridică, iar ea îşi înfăşură picioarele şi mâinile în jurul lui. El urcă treptele cu forţe noi, cu forţe de erou din basme, şi îşi lipi Cosînzeana de zid, iar ea se scurse de pe el, aproape că se scurse pe jos, printre aşchii ca un rîu printre brazi. El îi coborî breteaua maieului, o privi o clipă, îi zâmbi şi o întoarse cu spatele. Ea se propti cu antebraţul şi fruntea pe piatra rece, în timp ce mîna lui îi cuprinse sînul cald în plamă.”

Chinuindu-mă să transcriu fidel acest fragment mi-am dar seama că trebuie să o spun, trebuia să o spun de la cărțile Petronelei Rotar dar acum îmi vine să strig la propriu: Să-l concedieze cineva pe editorul de la Herg Benet, vă rog!!!  Cum să nu ştie când să folosească „â” şi „î” se învaţă în clasa 0 acum, ştiu copiii de 6 ani deci nu e chiar atât de greu, nu găseşte litera pe tastatură sau care e explicaţia?

După ce mi-am revărsat furia, trebuie să spun că Ana Mănescu nu scrie rău, de fapt scrie chiar binişor. Ştie să facă o descriere, să creeze imagini şi să dezvolte emoţii. Problema e conţinutul. Am spus despre câteva romane că sunt „cărţi bune scrise prost” ei bine în cazul Anei lucrurile stau total opus. Ea îşi expune frumos ideile doar că ideile sunt slabe… foarte slabe.

Draga mea Ana, eu cred cu adevărat că ai potenţial dar ai nevoie de surse de inspirație sau mai bine zis alte surse pentru că tema acestei cărți depăşeşte puterea mea de înţelegere și toleranță.