Recenzie „Tu ai iubi un om ca tine?” de Cristi Grosaru

„Tu ai iubi un om ca tine?”, de Cristi Grosaru, a ajuns la mine cu mult înainte să-i pot simţi paginile între degețele. I-am simţit vibraţia prin titlul apoi prin toate ideile ce s-au născut în mine datorită lui.

  • Titlu: Tu ai iubi un om ca tine?
  • Autor: Cristi Grosaru
  • Gen: Dezvoltare personală

Coperta carte Tu ai iubi un om ca tine scrisa de autorul Cristi GrosaruCoperta carte Tu ai iubi un om ca tine scrisa de autorul Cristi Grosaru
Coperta carte Tu ai iubi un om ca tine scrisa de autorul Cristi Grosaru

Recenzie „Tu ai iubi un om ca tine?” de Cristi Grosaru

„Tu ai iubi un om ca tine?” e o întrebare atât de simplă în complexitatea ei! O întrebare la care mulţi ne-am grăbi să răspundem afirmativ: Da, merit să fiu iubit!

Dar dacă această întrebare nu ne-ar contesta meritele de a fi iubiţi ci capacitatea de a iubi?

Am început astfel să mă gândesc a ideile ce ar putea fi expuse în carte, la ceea ce ar vrea să împărtăşească cu noi autorul dar mai presus de toate am început să mă gândesc la mine aşa cum nu o mai făcusem.

Eu aş iubi un om ca mine?

Eu sunt singura care mă cunosc cu adevărat, mă cunosc goală, dezbrăcată de ipocrizie şi măşti de societate, îmi cunosc cea mai urâtă parte, cele mai stânjenitoare defecte, cele mai mari slăbiciuni. Îmi e incredibil de greu să mă iubesc, dar ce alte opţiuni există? Lupt pentru mine, pentru a-mi fi pe plac pentru a avea pe zi ce trece mai multe lucruri de iubit la propria persoană. Da. Mă simt o războinică, dar oare aş avea puterea să fac asta şi dacă nu ar fi absolut necesar?

Dacă aş transpune toate acele defecte într-o altă persoană, una pe care o pot părăsi în orice moment, aş alege să rămân, aş avea puterea să lupt cu aceeaşi determinare?

Citate din cartea Tu ai iubi un om ca tine. Sursa foto: cristigrosaru.ro

Mesajul transmis de autorul Cristi Grosaru

Încă din titlu Cristi Grosaru ne îndeamnă la o introspectivă, ne îndeamnă să ne putem întrebări şi să căutăm răspunsuri sincere, acele răspunsuri pe care nu e nevoie să le împărtăşim dar e absolut necesar să le cunoaştem noi, pentru că în esență doar pentru noi contează.

Spre deosebire de alte cărţi ce au ca şi temă autocunoaşterea cartea lui Cristi Grosaru are un conţinut destul de simplu şi uşor de înţeles fără să apeleze la noţiuni de psihologie şi psihanaliză.

„Tu ai iubi un om ca tine?” este despre şi pentru un „eu” în care ne vom regăsi mulţi dintre noi dar nu cred ca ni se potriveşte tuturor. E o carte dură, fără menajamente, fără figuri de stil menite să îndulcească realitatea, o carte care ne pune în faţa unui adevăr uneori greu de suportat.

E genul de lucrare pe care trebuie să o citeşti la un anumit moment din viaţă, atunci când eşti pregătit să înţelegi, să accepţi, să remediezi.

Citate din cartea „Tu ai iubi un om ca tine?”

 “Atunci renunţă a te mai tăvăli în rahatul realităţii tale! Fii vigilent cu tine, fii deschis, îmbrăţişează orice incertitudine. Scapă de trecutul tău acceptându-l”

 “Şi nu faci nimic ca să poţi. Eşti doar o poveste mediocră într-un vis ce ar putea fi extraordinar. Eşti un tablou alb negru”

“Dacă tu crezi ca viaţa te-a lovit aşa de tare, înseamnă ca ai tot dreptul să te crezi învins, ai tot dreptul să cazi în patima alcoolului, ai tot dreptul să te apuci de fumat, ai tot dreptul să te apuci de fumat, ai tot dreptul să-ţi baţi joc de tine dar nu uita un lucru: un boxer căzut la pământ are la dispoziţie zece secunde să se ridice. Dacă nu va părăsi ringul învins. Tu ce ai de gând să faci? Te ridici sau ai părăsit deja ringul?”

Cartea lui Cristi Grosaru te învaţă să te descoperi, să scoţi gunoiul ascuns sub preş, să renunţi la autocompătimire şi resemnare. Te îndeamnă să stai drept în faţa propriului adevăr apoi să lupţi să devii cea mai bună versiune a ta, să devii acea persoană pe care să fii capabil s-o iubești.

Ne datorăm asta căci cea mai adevărată datorie pe care o avem cu toții e faţă de noi înşine.

Cel mai bun preț „Tu ai iubi un om ca tine?” de Cristi Grosaru


Cartea scrisă de Cristi Grosaru poate fi achiziționată de pe patru site-uri de specialitate, iar prețul este identic: 39 RON.

Eliana Popa

Iubesc să citesc de când am învăţat cum să o fac. Cărţile mi-au dat libertatea de a cunoaște, de a alege, a-mi forma propriile păreri şi de a le argumenta. Mi-au dat puterea de a-i înţelege şi accepta pe ceilalţi dar mai ales pe mine însămi. M-au învăţat să iubesc viaţa şi tot ce îmi oferă ea, să mă simt norocoasă că sunt aici, acum, să profit la maxim de fiecare moment, să iubesc călătoriile şi arta, adrenalina şi sportul, să am grijă de corpul, mintea şi sufletul meu, să simt mai mult decât înainte şi să-mi accept acele sentimente neînţelese pe care le reprimăm. Cărţile m-au ajutat să înţeleg că prea mult din ceva înseamnă prea puţin din altceva. Prin intermediul lor m-am găsit echilibrul și vă doresc același lucru.

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți: Ediția a X-a merge la Castelul Maria din Hunedoara

Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…

2 săptămâni ago

BOOK CLUB în București, Brașov, Constanța, Iași, Sibiu: Copilul de la Auschwitz

Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…

o lună ago

25 ianuarie 2025: Clubul de carte din Constanța cu romanul Copilul de la Auschwitz

La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…

o lună ago

Club de lectură în Brașov: Copilul de la Auschwitz, de Lily Graham

În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…

o lună ago

BOOK CLUB 2025: Copilul de la Auschwitz

Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…

o lună ago

Book Club iCarte, iParte: O întâlnire specială pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Luna ianuarie  vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…

o lună ago