TOP

Săracii oameni bogaţi! Traumele copiilor crescuţi în puf şi ale adulţilor fără griji

De multe ori ne-am întrebat: Cum este mai bine? Să avem o copilărie lipsită de grija zilei de mâine, părinţi care să îşi permită să ne facă toate poftele, sau să ducem o viaţă decentă, pe parcursul căreia să învăţăm să preţuim ce avem.

Nu obişuiesc să vorbesc despre problemele prietenilor mei, însă, de această dată, o să fac o excepţie, pentru că subiectul m-a atins profund. Nu îi voi da nume, iar dacă va citi şi se va regăsi, îi prezint scuze. Sunt sigură că va trece peste, nu de alta, dar i-am luminat drumul

El provine dintr-o familie căreia nu i-a lipsit niciodată nimic, iar bani au avut cât să îşi permită tot confortul şi puţin peste. Copilărie şi adolescenţă fără griji, confortabilă, asezonată cu vacanţe şi lucruri la care alţii de vârsta lui nici nu puteau visa. A ajuns bărbat în toată firea, puţin peste 30 de ani. Munceşte la business-ul lui, pe care îl administrează, daaar este pus pe picioare de ai lui, cu ale lor finanţe.

„Aș fi vrut să cunosc greul”

El: Am o afacere pe care mi-am dorit-o, conceptul meu, dar investiţia a fost a tatălui meu. Eu: Aşa, şi?
El: Nu am realizat nimic până acum din banii mei, cu mâinile mele. Aş fi vrut să fi avut o altă viaţă, să cunosc şi eu greul, să sufăr şi eu că nu am, că nu pot, că ai mei nu îşi permit.

Avusese inclusiv momente de depresie profundă. Am fost şocată…nu glumea, era chiar trist.  Şocată am fost şi eu, mai mult chiar. Aşa că, mi-am luat inima-n dinţi şi l-am zguduit puţin. I-am vorbit despre oameni care se luptă zi de zi cu viaţa, cu neajunsurile, nu dorm nopţile în încercarea disperată de a găsi soluţii.

Oameni care, poate, nu au pe nimeni sau care au, dar pe care nu se pot baza, ori mai rău, se luptă cu probleme de sănătate grave. Oamenii ăia nu se mai plâng, ci trag de ei, strâng din dinţi şi merg mai departe cu speranţa că vor realiza ceea ce şi-au propus sau, după caz, vor supravieţui. I-am dat exemple concrete, i-au lăcrimat ochii şi a conchis cu o singură propoziţie: Sunt un idiot! Nu, nu esti un idiot, doar superficial!

Sursa foto: hdwallpapersrocks.com

Ștefania

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți: Ediția a X-a merge la Castelul Maria din Hunedoara

Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…

3 săptămâni ago

BOOK CLUB în București, Brașov, Constanța, Iași, Sibiu: Copilul de la Auschwitz

Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…

o lună ago

25 ianuarie 2025: Clubul de carte din Constanța cu romanul Copilul de la Auschwitz

La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…

o lună ago

Club de lectură în Brașov: Copilul de la Auschwitz, de Lily Graham

În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…

o lună ago

BOOK CLUB 2025: Copilul de la Auschwitz

Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…

o lună ago

Book Club iCarte, iParte: O întâlnire specială pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Luna ianuarie  vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…

2 luni ago