Relatii

Și lui îi plac complimentele

Îți plac complimentele primite din partea iubitului tău? Crede-mă pe cuvânt că și lui îi plac cele primite din partea ta. Dar unde sunt? Dacă lipsesc cu desăvârșire chiar este momentul să afli că ești mult mai feminină făcându-i complimente decât dacă îi arăți o atitudine orgolioasă.

Se știe prea bine că femeile au mare afinitate pentru vorbele măgulitoare venite din partea partenerilor lor, tocmai de aceea se plâng prietenelor sau altor persoane când aceste mici doze de alint lipsesc sau sunt prea puține și rare.

Este, de asemenea, de notorietate faptul că femeile oferă complimente destul de rar persoanei pe care o iubesc dintr-o oarecare prejudecată. Deseori în mintea reprezentantelor sexului frumos răsună întrebari de tipul ”Oare ce o să creadă dacă îi spun că e frumos?””Dacă i-aș spune că îi ador zâmbetul, oare aș părea disperată?”. Ei bine, draga mea, află că toate aceste griji sunt inutile. Bărbaților le plac la nebunie cuvintele frumoase adresate lor, la fel cum ne plac și nouă. Știi cum se spune: oferă dacă vrei să primești! El va aprecia foarte mult că îi transmiți fix ceea ce gândești, ceea ce este natural și vine chiar din adâncul sufletului tău și asta îl va face să te aprecieze mult mai mult, îl vei lăsa să pătrundă astfel în gândurile tale și împreună să tindeți către spiritualitate, ceea ce va spori intensitatea sentimenelor voastre.

Arată-i!

Lasă-l să vadă că îl iubești fără să privești acest lucru ca pe un compromis. Obișnuiește-te să îi faci mici surprize trimițându-i câte un mesaj atunci când se așteaptă mai puțin, de pildă când este la cursuri sau la serviciu, în timpul unei ședințe. Categoric îi vei aduce zâmbetul pe buze și te vei simți și tu alături de el mult mai confortabil.

Dacă îi iubești zâmbetul, spune-i, sărută-l atunci când o face, încurajează-l să o facă mai des. Crede-mă, vei zâmbi numai la gândul că el o face. De pildă eu îi ador ochii, dacă și tu simți asta înțelegi probabil că trebuie să îi săruți ori de câte ori ai ocazia.

Cel mai probabil iubitul tău nu este Brad Pitt sau vreun fotomodel, însă sunt sigură că pentru tine este cel mai frumos și sexy bărbat. Ce te împiedică să i-o spui? Egoul? Dă-l departe de relația voastră pe acest individ necioplit numit ”ego”.

Chiar și în timpul sexului o poți face

Sigur că este foarte mișto ca în timpul actului sexual să îi șoptești : ”Ești bun”, ”Te iubesc”, ”Ești minunat”, atunci va ști că te face să te simți bine prin ceea ce face, îl vei încuraja să devină din ce în ce mai bun pentru tine. Nu uita ca în postludiu să îi mulțumești, să îl îmbrățișezi și să îi spui că a fost o partidă pe cinste.

 

Angelina

Recent Posts

CashClub – Shopping inteligent cu reduceri și cashback!

Dacă îți place să faci cumpărături economisind cât mai mult, atunci trebuie să afli de…

16 ore ago

INTERVIU | Dr. Ashraf Al Kebsi: „La stomatolog ajungi să vii ca și cum ți-ai vizita un prieten”

În ultimii ani, tot mai multe persoane se confruntă cu probleme de stomatologie, respectiv ortodonție.…

3 zile ago

Club de Lectură: Alchimistul (București)

Dragă cititorule, visează alături de noi! Te invităm la un eveniment special dedicat uneia dintre…

o săptămână ago

Alchimistul de Paulo Coelho: Club de lectură în Brașov

Bună, dragi cititori! Sunt încântată să vă invit la un nou club de lectură dedicat…

o săptămână ago

Alchimistul: Club de Lectură în Constanța la Tomis HUB

Dragilor, dacă sunteți din Constanța și căutați un motiv bun să ieșiți din casă pentru…

2 săptămâni ago

Club de lectură în Constanta: Lista de Yomi Adegoke

Sâmbătă dimineața, la Tomis Hub din Constanța, ne-am adunat pentru a dezbate cartea „Lista” de…

2 săptămâni ago