Sunt dependentă de Facebook? Nu! De ce nu stau deoparte atunci? :)

Am scris ieri un articol AICI, în care spuneam „adieu” Facebook-ului. Contul meu de Facebook chiar a fost închis. O noapte şi o jumătate de zi, cred :). De fapt, nu, mint. Nu l-am închis, ci l-am dezactivat. Nu m-am gândit nicio secundă să-l închid complet :).

Totuşi, de ce am revenit așa repede? Nu pentru că nu pot trăi fără această lume virtuală, cum zice una dintre prietenele mele, care mă cunoaște prea bine, dar care exagerează uneori (citez: „Foxana, ai Facebook-ul în vene, n-ai să reziști prea mult). Nu, nu de asta. Ci pentru că pagina de Facebook „Roxana B” nu merge separat. Adică merge, dar dacă postează alte persoane care sunt „admin”; eu nu pot posta. Și pentru că nu am unde să-mi public articolele.

Destul că cei de la Facebook au fost atât de obraznici încât să-mi ia înapoi cele 300 de like-uri primite din promovare. Primesc zilnic mail de la ei să promovez nu știu ce articol care a fost cel mai citit și că pot câștiga, astfel, și mai mulți cititori. Să mă scutească. Încerc tot organic, am încredere că cei care mă citesc o fac pentru că le place conținutul textului. Ce-mi trebuie mie „cititori falși”? Păi îi pot învăța eu p-ăia câte ceva despre limba română în LECTIILE DE GRAMATICA pe care le scriu? :).

Și mai e un motiv pentru care nu pot sta deoparte de această lume virtuală. Ați o observat că am o categorie în care public interviuri. Ei bine, de foarte multe ori, cel mai rapid contact este de pe Facebook. Am mai zis asta, e mai facil să convingi pe cineva să-ți dea un interviu, discutând puțin cu el online. Acea persoană are posibilitatea sâ vadă cine ești și dacă prezinți încredere. În altă ordine de idei, Facebook te ajută și la documentare, uneori mai mult decât o face Google.

Ca să fiu sinceră, am revenit și pentru acele persoane care mi-au spus că unele articole de pe blogul meu sunt educative. Iar asta, da, contează destul de mult pentru cineva care scrie. Să te sune cineva sau să-ți scrie că se regăsește în spusele tale este o încurajare care te face să continui. Așadar, merg înainte. Cu pași micuți, dar sigur pe drumul cel bun :).

În orice caz, las ipocrizia deoparte (nu că n-ar fi adevărate cele spuse mai sus, dar nu primează) și vă zic că, atunci când m-am trezit, am aruncat un ochi pe geam, am văzut că ninge, m-am gândit câtă forță interioară îmi trebuie pentru a ieși din casă în scurt timp, iar apoi, stând încă în pat ca să fac bine ochi, ce-ți vine să faci prima dată?

Aia e, la naiba! Să intri pe FB! Să vezi care-ce mai zice, cum mai zice! 😅

Dar nu, am zis că io-s ambițioasă. M-am ridicat, am mers la bucătărie, am pasat repede niște avocado și l-am amestecat cu puțin ulei de măsline, am întins pe două felii de pâine și m-am pus iar în pat. Mă mâncau degetele. Să intru pe FB, normal. Să citesc, să scriu…

Aşa că uitaţi-mă, prezent! 😀 Hai să fim serioși acum, în această nouă era a digitalizării, poți sta departe de ceva ce ține de tehnologie?

PS: Mâine dimineață – TEST de cultură generală, știți deja 😜.

PPS: Știu că nenea de mai jos le zice bine, ascultați-l de aveți timp :).