Se întâmpla acum câțiva ani. O relație lungă ce nu trebuia să înceapă niciodată. Însă am suferit de când mă știu după nevoia de a avea pe cineva alături. Astfel că am acceptat acea relație și m-am implicat (sufleteşte şi trupeşte). Certurile erau tot mai dese.
De nenumărate ori, am plâns în fața lui, i-am dat bani pentru țigări pentru că era un pierde-vară, m-am înjosit cerând iertare, deși nu era vina mea, dar la vremea aceea eram prea oarbă, naivă, copilă ca să văd. Însă iată că am avut puterea ca, deodată, să înțeleg că nu există viitor lângă el și am pus piciorul în prag.
Era jumătatea lui iulie. Ne-am certat din nou. N-am mai suportat, am făcut bagajul și am pus mâna pe clanță.
El: Dacă pleci, plecată ești.
Am râs amar ca mătrăguna și am trântit ușa în urma mea. Mi-am aruncat bagajul în mașină, am pornit radio-ul, iar Sinatra cânta My way. Și, pentru ca decorul să fie perfect pentru starea mea, s-a pornit o ploaie cu stropi mărunți precum lacrimile care curgeau în timp ce conduceam.
-Mulțumesc, Doamne, am zis ștergându-le. Și mi-am văzut de drum mai departe.
Am întâlnit oameni nepotriviţi. Sau poate eu am fost nepotrivită pentru ei.Când am terminat prima relaţie, care a durat de la 16 până la 22 de ani, mi-a fost teamă să cunosc şi să mă deschid (la propriu şi la figurat) în faţa altui/altor bărbat/bărbaţi. Mereu am crezut că primul va fi şi ultimul. Aşa cum am crezut şi despre următorul. Am înţeles din toate că viaţa nu trebuie planificată. Desigur că încă am în minte ideea de stabilitate, dar ştiu că e bine să las lucrurile să meargă singure, fără a le forţa în vreun fel.Mi s-a spus, adeseori, că nimic nu-i întâmplător… Dar atunci de ce trebuie să mă împiedic? N-ar fi mai bine să am drumul liniştit?Nu am putut rămâne prietenă cu bărbaţii din viaţa mea. Mi-ar fi plăcut, sincer. Nu am rămas cu ei în relaţii bune, pentru că nu au dorit despărţirea. Iar dacă am căzut de comun acord, tot mi-a fost greu să sărut obrazul, ştiind că altădată am sărutat buzele. În plus, e cam greu să faci asta. Chiar dacă nu mai există dragoste. Depinde de situaţie. Important e că am reuşit să văd la timp că nu are rost să continui o relaţie care s-ar fi destrămat oricum.
Roxana BrănișteanuIubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).
View Comments
M-as oferi sa te scot la o cafea (si ptr ca ma simt cam singur), dar stiu ca o sa zici nu :))
Stii care e de fapt treaba cu blogul asta? Ca aici nu ma stie nimeni (ma rog, m-am dat de "gol", au aflat cateva persoane). Si tu esti un prieten din sfera asta. N-as vrea sa amestec lucrurile :)
Ok. Cam asa simt si eu cateodata. E ciudat sa stii ca acela cu care vorbesti fata in fata stie ce ai scris in blog (si nu stii ce crede despre asta)