Culori toamna 2018
Toamna şi-a intrat deja în drepturi, destul de plăcut aş zice. Temperaturile sunt normale pentru perioada aceasta de la jumătatea lui octombrie. Așadar m-am gândit să împărtăşesc cu voi câteva idei de ţinute, pe care le-am găsit şi testat în magazine. Cu un buget normal şi timp să cauţi cele mai bune oferte, îţi poţi crea trei-patru ţinute perfecte, în care, evident, să te şi simţi confortabil.
Cele mai multe dintre noi, femeile, ne dorim să fim în tendinţe. Poate nu ne permitem să fim îmbrăcate ca pentru „Săptămâna Modei” de la Paris sau Milano, dar cred că putem improviza ceva drăguţ şi fashion totodată.
Toamna este, de regulă, în culori de gri, maro, arămiu, culori care îţi creează, pe alocuri, senzaţia de monotonie sau apatie. Tocmai de aceea, anul acesta, specialiştii recomandă culorile vii, luminoase, vibrante, care să te scoată din zona de sumbru şi să îţi înveselească vremea bacoviană. Tocurile înalte, stiletto, sunt, în continuare, nelipsite din garderoba unei femei şi, alături de un costum monocrom creează imaginea perfectă a femeii de afaceri, a femeii puternice, încrezătoare şi sigură pe ea. Vedeta acestei toamne este însăşi culoarea sezonului, maro, dar, asociată cu nuanţe vibrante.
Căciula clasică este, în continuare, în trend. Da, vorbim despre fesul pe care îl purtăm iarna, când este ger şi zăpadă. În acest sezon de tranziţie, se poartă în orice formă sau culoare, iar specialiştii recomandă să fie purtat la orice ţinută de stradă care se doreşte a fi cool.
De asemenea, bereta, care în anii trecuţi era o opţiune, acum este un must have. Purtată franţuzeşte, pe o parte, colorată viu, cu siguranţă va fi o pată de culoare în vestimentaţia ta.
Puloverele supradimensionate şi rochiile midi tricotate sunt încă în trend şi cred că vor fi în fiecare an, pentru că reprezintă o ţinută comodă şi călduroasă. În plus, dacă e gândită bine şi accesorizată inspirat, ar putea deveni o opţiune în tendinţe, care să întoarcă multe capete, şi nu doar pe ale bărbaţilor.
Dacă alegi puloverul supradimensionat, automat, în jos, trebuie să optezi pentru ceva strâmt, pantaloni sau jeanşi. În picioare poți alege să porți teneşi, pantofi sport sau chiar ciocate, de preferat cu ţinte, curele şi-n culori amestecate. Pălăria ar putea fi piesa de rezistenţă, câtă vreme este aleasă perfect pentru forma feţei tale.
Cizmele peste genunchi sau cele de cauciuc nu ar trebui să lipsească niciunei femei. Odată pentru că vremea ploioasă de toamnă o cere şi apoi pentru că, deşi sunt simple cizme de cauciuc, te pot scoate din anonimat, dacă alegi inspirat, cum ar fi o cămşă army, în carouri, lungă sau chiar o rochiţă în cloş, de sezon.
Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…
Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…
La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…
În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…
Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…
Luna ianuarie vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…