TOP

30 august 1972. Cameron Diaz, blonda mea preferată

Multă vreme am avut ceva cu blondele. Nu mi-a făcut niciuna nimic. Absolut nimic. Nu mi-a luat bărbatul, nu mi-a trădat încrederea (cel puțin nu la fel cum s-a întâmplat cu o fostă prietenă brunetă, spre exemplu), nu m-a furat, nu m-a blestemat (sper 🙃). Nu avea legătură neapărat cu ce culoare are femeia la păr. Pur și simplu, nu-mi plăceau blondele. Nici azi nu-mi place blondul acela auriu, precum nici cel spălăcit. Însă azi înțeleg că este irelevant că o femeie s-a născut blondă sau se vopsește astfel. Am întâlnit blonde foarte frumoase și, totodată, deștepte. Astfel am început, de ceva vreme, să las deoparte prejudecățile.

Astăzi scriu despre una dintre cele mai frumoase actrițe, cea pe care o folosesc, uneori, în articolele mele de gramatică, punând poza ei la profil. Uitați AICI. Ea la tablă, în filmul “Bad teacher”. Cameron Michelle Diaz, una dintre cele mai talentate și amuzante actrițe de la Hollywood, arată, la 46 de ani, mai bine decât puștoaicele de 20 de ani. Haideți să ne reamintim puțin povestea ei.

Mama agent de import-export, iar tatăl fost angajat la o companie petroliera. S-a născut la San Diego, California, iar la vârsta de 16 ani a plecat de acasă, începând să colinde prin lume. A vizitat Japonia, Australia, Mexicul, Marocul, Parisul. S-a întors în California la 21 de ani.

Cei mai mulți dintre noi o știm din “Îngerii lui Charlie” și “Masca”, unde a jucat demențial. Adevărul e că ce-i al ei, e al ei. Are un șarm și o frumusețe aparte. Lucrul acesta e foarte important: a reușit să se remarce nu doar prin fizic, care este ajutător în lumea cinematografiei, ci și prin talent. Dintr-un film cu subiect banal, Diaz poate face una dintre cele spumoase comedii.

Când ești vedetă, trebuie să te obișnuiești cu faptul că viața ta minunată și palpitantă va fi supusă presei. Iar după ce aduni o avere estimată pe la vreo 140 de milionae de dolari nu te poate durea decât la bască, cum s-ar zice. Așa că frumoasa și talentata actriță a ieșit din lumea cinematografică, spunând că vrea să se dedice mai mult vieții de familie. Din 2015 este căsătorită cu solistul trupei rock Good Charlotte, Benji Madden, iar de curând a declarat că își dorește și un copil. La început mi s-a părut că nu se potrivesc de nicio culoare. Ea este atât de finuță, de sexi, el… na, rocker, tatuat din cap până-n picioare și îmbrăcat numai în pantaloni de piele și veste cu tricou :). Însă dragostea nu ține cont de astfel de aspecte, te bucuri de afecțiunea și de tandrețea oferite de omul de lângă tine. Iar azi par să fie la fel de fericiți ca la început.

Filmele în care a jucat: The Last Supper, She’s the One, Feeling Minnesota, Head Above Water, Keys to Tulsa, My Best Friend’s Wedding și multe altele.

Roxana Brănișteanu

Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

Recent Posts

Tabăra de Lectură pentru Adulți: Ediția a X-a merge la Castelul Maria din Hunedoara

Ne pregătim să începem anul 2025 cu o nouă ediție a mult așteptatei tabere de…

3 săptămâni ago

BOOK CLUB în București, Brașov, Constanța, Iași, Sibiu: Copilul de la Auschwitz

Clubul de lectură iCarte, iParte este mai mult decât un loc de întâlnire pentru cititori;…

o lună ago

25 ianuarie 2025: Clubul de carte din Constanța cu romanul Copilul de la Auschwitz

La Constanța, iubitorii de lectură au ocazia să se adune pentru un eveniment special, dedicat…

o lună ago

Club de lectură în Brașov: Copilul de la Auschwitz, de Lily Graham

În cadrul întâlnirii din luna ianuarie a Clubului de Lectură, vom organiza un eveniment special…

o lună ago

BOOK CLUB 2025: Copilul de la Auschwitz

Un nou an aduce cu sine oportunități de a descoperi, de a învăța și de…

o lună ago

Book Club iCarte, iParte: O întâlnire specială pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Luna ianuarie  vă asteaptă cu un nou club de lectură by iCarte, iParte dedicat iubitorilor…

2 luni ago