Este singurul subiect despre care n-am scris niciodată. Nici acum n-am un motiv bine întemeiat pentru care am decis să fac asta. Pur şi simplu, sunt într-o perioadă liniştită din viaţa mea. Este prima dată, până la 28 de ani, când reuşesc să ţin un post complet, cu tot ce implică el. Când spun tot, nu exclud absolut nimic.Am auzit atât de multe păreri în contradictoriu cu ale mele, însă din punctul meu de vedere lucrurile stau foarte simplu: cred în Dumnezeu.

Nu I-am cerut niciodată bani, faimă, carieră.

Ştiu că El ştie ce am eu nevoie. Şi îmi va dărui la timpul potrivit. Pentru că El este responsabil de viaţa mea. El mi-a dat-o. Eu nu pot decât să iau alegeri şi să fac tot ce pot pentru a face lucrurile cum trebuie.

„Cum trebuie” potrivit raţiunii mele, bineînţeles.

Când era mică, eram mai bisericoasă aşa. Singura din familie, chiar. Eram iubită de toate bătrânicile pentru faptul că eram singura fetiţă care mergea pe jos vreo 2 km, doar ca să asculte slujba. Acum ajung destul de rar la biserică, dar păstrez aceeaşi credinţă în suflet. Iar atunci când o fac, o fac cu toată inima. Îmi place. Mă linişteşte. Acasă nu pot să stau în genunchi şi să citesc singură Sf.Evanghelie. În schimb, când merg la biserică, simt că fac un efort, că mă străduiesc un pic. Aş putea să o numesc… jertfă. Sigur, nu în sensul în care S-a jertfit Iisus Hristos, dându-şi viaţa pe cruce pentru noi.

Tot în această perioadă m-am apucat de citit Biblia. Bine, o citisem demult pe cea în variantă pentru copii, dar am zis să trec la cea serioasă. Deşi se află dintotdeauna printre cărţile din bibliotecă, abia acum am decis să-i acord o şansă. Credeam că Dostoievski sau Marquez sunt greu de citit. Nu, Biblia este cea mai grea carte. Îmi este mai uşor să ţin post decât să citesc din ea. Pentru că sunt părţi pe care nu le înţeleg. Pentru că îmi fuge mintea. Pentru că nu am răbdare aşa cum o fac atunci când citesc un roman de dragoste (:D).

Părintele la care mă spovedesc mi-a spus să citesc porţiuni mici şi să notez ce nu înţeleg. Despre preoţi n-am de gând să vorbesc. Eu cred în preotul meu. Ceilalţi care zdruncină încrederea credincioşilor şi strică reputaţia preoţilor buni au ales această meserie din alte motive, dar asta nu e treaba mea.

Îl iubesc pe Dumnezeu şi înţeleg tot ceea ce-mi dă să trăiesc.

„Şi acum, acestea trei rămân: credinţa, speranţa şi dragostea. Dar cea mai mare dintre acestea este dragostea”

(1 Corinteni 13:13).