Acasă RoxanaB Cuvinte din sufletul meu O femeie inteligentă are nevoie de un bărbat care să-i ofere încredere şi sprijin

O femeie inteligentă are nevoie de un bărbat care să-i ofere încredere şi sprijin

0
O femeie inteligentă are nevoie de un bărbat care să-i ofere încredere şi sprijin

best-love-quotes-for-him

Nu statut, nu bani, nu vacanţe. Pe acestea poţi să le ai azi şi să le pierzi mâine. O femeie inteligentă nu are nevoie să cerşească bani de la bărbatul ei pentru rochii, tampoane, cosmetice sau diverse mofturi pe care şi le poate face şi singură. Bineînţeles că într-o familie banii pot fi la comun sau dacă unul i-a terminat, poate să ia de la celălalt. Asta e normalitate. Dar nu banii reprezintă o prioritate.

Mie mi-a luat ceva timp să înţeleg asta. N-am negat niciodată că îmi plac banii, confortul şi siguranţa. De fapt, asta caracterizează un Taur autentic. O bijuterie sau un parfum venite când nici nu te aştepţi înseamnă enorm. Dar am realizat că altele sunt mult mai importante.

Pe lângă iubire, atenţie, declaraţii, tandreţe, amor, o femeie are nevoie de un bărbat care să-i ofere sprijin, să aibă încredere şi să o susţină în proiectele ei, să construiască totul uşor-uşor. Aşa cum mi-a spus mie iubitul meu când i-am zis că e musai să aibă o casă a lui înainte să mă ia pe mine de soţie: „va fi mult mai mare satisfacţia când casa şi toate cele vor fi construite împreună”. Iar replica mea a fost că „problemele mă obosesc şi mă fac să mă retrag”

Datorită lui am învăţat multe. Nu este bărbatul perfect, probabil că m-ar plictisi dacă aş întâlni unul pe lumea asta care să le ştie şi să le aibă pe toate. Am învăţat de la el să mă bucur şi să zâmbesc chiar şi când avem o mulţime de probleme pe cap. Am învăţat ca şi eu, la rândul meu, să-i ofer o mângâiere în momente dificile şi să trec peste lucrurile mărunte care nu-mi c0nveneau. Pentru că eu sunt o persoană destul de dificilă, cu care nu e tocmai uşor să convieţuieşti. Trebuie să recunosc că am mare noroc că am întâlnit un bărbat ca el.

Iar când îmi trimite mesaje ca cel de mai jos, nu am cum să nu mă îmbunez şi să trec cu vederea peste mărunţişuri care sunt doar normale în viaţa de zi cu zi:

„Îmi e tare dor de tine. De multe ori, mi-e dor chiar dacă eşti lângă mine şi

ştiu că eşti a mea, ştiu că te am, dar te mai vreau…

Te iubesc enorm de mult şi încerc să-ţi arăt asta în fiecare zi.

Şi oare ce-i dragostea mea pentru tine?

E o sărutare dulce, lungă şi apăsată trimisă către tine, în speranţa că, într-o bună zi,

o voi primi înapoi, cu aceeaşi ardoare, pasiune şi dragoste…”

El este persoana care m-a ajutat să uit tristeţile şi durerile trecutului, care mi-a făcut viaţa mai frumoasă şi el merită zâmbetul meu de zi cu zi. Speranţa, curajul, ambiţia şi puterea pe care mi le-a insuflat au ajutat la consolidarea relaţiei noastre, motiv pentru care suntem astăzi împreună.

Sigur că eu vorbesc din punctul de vedere al unei femei, dar sunt convinsă că şi bărbaţii au nevoie de aceleaşi lucruri. Încrederea şi sprijinul sunt foarte importante în orice relaţie. Iar dacă ai învăţat să ai inteligenţă emoţională te ajută să îmbini cele două calităţi pe care nu le găseşti la orice bărbat sau femeie de pe stradă.

Articolul precedent Da, sistemul este vinovat pentru ceea ce trăim, cu tot cu oamenii lui infecţi şi nu numai!
Articolul următor „Când viaţa pare cumplită, fă-ţi un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă”
Iubesc cărțile. Am crescut cu ele. Am plâns pe ele. Am râs alături de personaje și am suferit deopotrivă. Cărțile au contribuit la dezvoltarea mea de-a lungul anilor. De asemenea, îmi plac oamenii care citesc. Iubesc oamenii care nu citesc, dar se lasă conduși către lectură. Mă bucur că pot contribui cu un grăunte la treaba asta. De aceea, blog. De aceea, vlog. De aceea, scriitoare. De aceea content writer. De aceea, realizator și moderator emisiune radio. Mai ales, de aceea Organizator evenimente culturale (Book Club, Books&Wine, Book Camp. Toate sub brandul cultural iCarte, iParte. Asta facem aici, în această comunitate de pasionați de citit: împărtășim din ceea ce citim și îi îndreptăm pe alții către citit. “Fiecare trebuie să-și găsească acea cale care i se potrivește cel mai bine. Trenul nu poate merge decât pe șinele de cale ferată” (Yoga Swami).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.