Unul dintre cele mai frumoase interviuri luate în ultima vreme este acesta, cu autorul Romeo Istrate. În România există atât de mult talent la scris, încât mă bucură teribil să citesc astfel de oameni.

Romeo Istrate este autor debutant, iar cartea sa, „4 Anotimpuri”, a apărut recent la Editura Zupia.

Roxana Brănișteanu:Cum ai descoperit pasiunea pentru scris și când ai știut că vrei să devii autor?

Romeo Istrate:Cred ca întâmplător. Oricum m-a atras partea umană de mic copil. În timp, totul a devenit ceva cursiv, natural. Ca o completare a ceea e ce vedeam în jurul meu și simteam în interiorul meu. Odată cu trecerea timpului, așa-zisa pasiune s-a intensificat de la sine. S-a conturat apoi o plăcere împletită cu o responsabilitate de a scrie și de a rămâne în urmă despre ce mi-a fost drag, ce m-a marcat. Despre pierderea bunului meu părinte, tata… Stâlpul fundației a ce sunt eu azi. 

Nu am știut că îmi doresc a fi autor decât acum. Recent, după ce s-a conturat întreaga poveste a personajelor. A fost o joacă frumoasă și utilă.

Roxana B:Ce te-a motivat să scrii cartea “4 Anotimpuri” și care este mesajul principal pe care doreai să-l transmiți cititorilor tăi?

Romeo Istrate:Motivația am descris-o mai sus. Aceea de a păstra viu caracterul tatălui meu și de a transmite peste generații, în felul acesta, un orizont îndepărtat ce se stinge in urma noastră cu atâta cursivitate și viteza dar care ne-a deschis o cale usoara și colorata. Un mesaj general, pe lângă peripețiile trăite odată cu personajele mele și aventurile lor, ar fi ca totul se reduce la lucruri simple, elementare: familia și cei dragi fiecăruia trebuiesc ținute aproape și prezente. Echilibrul și credinta răzbat problemele întâlnite pe parcursul vieții. 

Roxana B:Cât la sută ne poți spune că este ficțiune și cât realitate?

Romeo Istrate:Greu de cuantificat matematic și fracțional. E o linie delicată și subiectivă în mintea fiecăruia ce  desparte ceea ce credem și simțim individual cu ceea ce ce ne dorim de fapt. Practic, m-am raportat la un schelet de evenimente și întâmplări cunoscute de mine, care sa scoată în evideță stările lăuntrice  și personalitatea complexă a firii umane. Imaginația le-a îmbinat în joacă, febril, eu păstrând mereu în minte personajele iubite de mine… A rezultat un buchet de personaje care, cel puțin pentru mine, sunt reale. 

Roxana B:Cum a fost experiența de a transforma ideea inițială într-o lucrare publicată? Ai întâmpinat provocări majore în procesul de scriere?

Romeo Istrate:După cum spuneam, totul s-a născut prin 2007, când mi-am dorit să las ceva în urma tatălui meu… Un soi de amintiri, povestiri, ca o parte a ce a reprezentat tatăl meu pentru mine. Am scris idei, texte, expresii, versuri. Apoi, peste toate s-a așternut un rând de praf. Evenimente ulterioare mi-au renăscut această dorință de a mă exprima în scris. Scriam pentru mine. Ca o eliberare. Fără restricții și fără un target concret. Târziu mi-a apărut în minte ideea de a le uni într-un roman pe toate. A fost o plăcere și o joacă cu amintirile și mintea mea. Provocări majore nu au fost, pentru ca nu am conștientizat ce se întâmplă. Am terminat, am contactat o editură recomandata și… asta a fost! 

COMANDĂ AICI „4 Anotimpuri”

Roxana B:Cum ai creat și dezvoltat personajul principal din carte? Este inspirat din experiențe personale sau din observații din jurul tău?

Romeo Istrate:Personajul principal s-a creat singur. Imaginați-vă pentru un moment că aș fi un pictor sau desenator, iar în fața mea, ca șablon pentru schița pe care urmează să o realizez, se află Biserica Neagră. Indiferent cât de slab sau modest aș desena, tot va ieși un desen mai deosebit decât dacă aș avea în față… nu știu, un balon.

Adică mi-a fost ușor să aștern cu un exemplu viu pe care l-am ținut în minte, și anume imaginea tatălui meu. Deci da, este bine inspirat din experiența personală personajul romanului.

Roxana B:Ce teme majore explorează „4 Anotimpuri” și de ce consideri că acestea sunt relevante în contextul actual?

Romeo Istrate:Romanul „4 Anotimpuri” explorează latura noastră umană. Cu bune, cu rele, cu emoții, trăiri intense de bucurie ori disperare, explorează fenomenul de întâmplări ciclice. Practic, istoria ni se desfășoară înaintea noastră în forme mai moderne, dar resimțim câteodată aceleași goluri, lipsuri, dezamăgiri, temeri. De exemplu, prin 2007-2009, criza financiara. Ne-a speriat, ne-a derutat, ne-a ținut pe loc o bucată bună din viețile noastre. La fel și pandemia Corona-virus. Exemplele pot continua cu dezastrele naturale la nivel global, referitoare la efecte secundare ale poluării planetei. Sunt și acum lupte sau războaie care afectează ireversibil bunul mers al lucrurilor.

Însă, în mare, acestea distrag atenția de la scenele apocaliptice către simțiri, iubire, deznădejde, eșec, lupte interioare, descoperirea de frumos, de Dumnezeu, de importanța familiei. Sunt lucruri care, din experiența personală, de multe ori, nu le mai avem în vizor așa cum trebuie. Sunt meserii ale taților noștri care a dispărut odată cu ei… E trist, e frustrant. Dar rămânem noi, suntem noi aici, putem povesti, putem face ceva în numele lor, putem crea ceva în prezent, pentru viitor cu legătură din trecut. Le datoram asta moral, simt eu! 

Roxana B:Cum vezi evoluția personajului principal de la un copil rătăcit la un adult care găsește pace și înțelegere în viață?

Romeo Istrate:Este o evoluție greoaie, câștigată cu multă trudă, ambiție, viziune. Se întinde pe o perioadă mare, îndelungată, trecând prin diverse evenimente și fenomene de cele mai multe ori dificile. Este vorba despre o maturizare timpurie, cu învățături din propriile greșeli, ca varianta grea pe mai multe niveluri. Complexitatea personajului crește odată cu vârsta lui și e invers proporțională cu scara greșelilor trăite. Are un cuvânt de spus, iar soarta îi încearcă periodic puterile și credința. Dintr-un copil rătăcit – la propriu și la figurat – el va deveni, treptat, un om echilibrat, de nădejde, puternic și muncitor. Soarta îl recompensează pentru tinerețea dificilă, la vârsta de adult matur. Și tot răul e spre bine. Am încercat să fac cititorul să „țină” cu el ca, până spre sfârșit, să se poată bucura de rezultatul a ce s-a consumat să fie o viață agitată și tumultuoasă, care s-a dovedit a fi biletul său către libertatea absolută. 

Roxana B:În ce măsură propria ta viață și experiențele personale au influențat narativul și tonul cărții?

Romeo Istrate:Într-o mare măsură, desigur. Până la urmă, în orice faci, chiar și la serviciu, aduci o parte subiectivă și un aport personalizat. Am scris din suflet, fără filtre și fără a mă gândi la consecințe imediate. Am avut cursivitate în gânduri, pentru că scrisul face parte din mine, din gândurile și simțurile mele. Am simțit o intimitate și o liniște când așterneam pe hârtie, care m-a încurajat să continui povestea până la epuizare. Apoi, la sfarșit, împlinire și realizare. Deja mi-am atins scopul principal. Am lansat ideile și evenimentele către alți cititori care, sper, o parte dintre ei să se regăsească într-unul dintre personajele mele și să trăiască odată cu el povestea.

Așadar, influența simțurilor și experiențelor mele și-au pus amprenta asupra aceste lucrări în mod covârșitor. 

COMANDĂ AICI „4 Anotimpuri”

Roxana B:Ce lecții sau mesaje morale încurajează cititorii să înțeleagă din „4 Anotimpuri”?

Romeo Istrate:O primă lecție ar fi că suntem trecători, viața este una singură, ca urmare trebuie să o trăim responsabil, corect și frumos. Trebuie să ne respectăm pe noi și pe cei din jur, trebuie să ne onorăm în prezent doleanțele proprii și să încercăm constant să ne îndreptăm către un țel, să facem ceea ce ne place și ceea ce ne face fericiți. Familia, credința, încrederea în cineva drag, altruismul, perseverența și sentimentul de iubire ar trebui să ne inunde inima și mintea.

Simplitatea și naturalețea ar fi cheia către realizări personale viabile. Viața nu este o destinație, ci este o călătorie, și depinde de noi cum percepem asta. Cu cât realizăm mai repede, cu atât vom tinde către fericire și echilibru. Sună ca un clișeu, dar asta simt și cred cu tărie. „4 Anotimpuri” sugerează, de asemenea, ciclicitatea permanentă și neobosită a naturii. Putem avea încredere că și noi putem avea o continuitate  pe care o asigurăm de la părinții noștri către copiii noștri. 

Roxana B:Cum ai gestionat tranziția de la scrierea cărții la procesul de publicare? Ce sfaturi ai pentru alți autori aspiranți în această privință?

Romeo Istrate:Gestionare e mult spus. Am terminat de scris și de revizuit ceea ce am crezut eu de cuviință. Apoi, m-am simțit mândru de produsul finit și am simțit nevoia de a oferi și altora posibilitatea de a evada într-o aventură minunată și de a lectura cele scrise de mine. Nu m-am gândit foarte mult, doar am avut încredere în ceea ce a rezultat. Întotdeauna am avut în minte atât exemplul de urmat, cât și faptul că, poate într-o bună zi, copiii mei îmi vor citi cartea. Asta m-a făcut mai vigilent și poate mai responsabil. 

Apoi, ca un pas normal și următor, am început căutările pentru un editor. Nu știu dacă sunt în măsură de a sfătui pe cineva în această privință cu adevărat decât la un nivel amical, prietenesc. Totul cred că se rezuma la încrederea pe care o ai sau o dezvolți pe parcurs. Dacă îți place ce faci, sunt șanse mari să fie molipsitor, deoarece lucrezi de drag și cu atenție față de ce va rezulta. Important e să te simți bine tu în propria piele și sa începi. Acesta ar fi primul și cel mai important pas. Perseverența completează numai pașii următori! Dacă produsul finit îți provoacă sentimentul de mândrie și împlinire, înseamnă că deja ai reușit. Așa funcționează la mine, cel puțin. 

Roxana B:Ce planuri ai pentru viitor în ceea ce privește scrisul și publicarea de cărți? Există alte proiecte literare pe care le ai în lucru? Îmi  spuneai că vrei să publici și poezie…

Romeo Istrate:Din păcate – sau din fericire – întotdeauna am planuri. Câteva dintre ele includ, într-adevăr, și latura aceasta, literară sau de scriere. Îmi doresc mult sa editez o cărticică pentru copii. Să fie colorată și sa le fie plăcută și utilă. Am început a scrie versuri simple pentru a-mi ajuta copiii să realizeze lucruri simple. Sa mănânce legume, să râdă, să se împrietenească cu alți copii, să aibă încredere în ei… Am adunat câteva poezioare în acest sens. Tot ce trebuie sa fac este sa le găsesc pe toate și să le dublez cu animație corespunzătoare. Și acesta este un proiecțel făcut cu drag și responsabilitate.

Ar mai fi un altul, de a-mi colecta versurile scrise de-a lungul vremii și de a le centraliza într-o publicație.

În al treilea rând, va trebui să îmi fac timp pentru o continuare a romanului „4 Anotimpuri”, deoarece… personajele create sunt ” reale” și prezente în mine. Am conturat o continuitate pe care doresc să o definitivez și care să merite a fi parcursă în lectură… Lucrez la ea.

De asemenea, intenționez sa închei un contract cu un ONG care m-a ajutat de-a lungul timpului și consider că aș putea întoarce această favoare. Probabil de la vânzarea cărților, imediat după lansarea oficiala a romanului.

Întrebări FLASH

Cartea preferată: Mă învârt în lumea „Contelui de Monte Cristo”, „Cei trei mușchetari” și „Spartacus”

Film preferat: Oricând aș revedea cu mare plăcere și intensitate „Legendele toamnei”. La fel și motivaționalul „Rocky”. Nici „Ultimul mohican” nu e de ratat absolut deloc.

Cine te inspiră? De obicei, tind către oamenii puternici care au demonstrat ceva. Arnold, sportivii români care cuceresc podiumurile, împinși de propria dorință și seriozitate. Printre cei ce mă influențează enorm, zilnic, se numără tatăl meu. La fel și tata-socru. De obicei, oamenii de valoare, modești și morali mă influențează în bine și mă motivează. Copiii mei, la fel, mă inspiră spre fericirea simplă și pură.

Cel mai frumos oraș. Probabil Bratislava. Are un aer aparte. Străzi liniștite, spații verzi, plutește un aer de relaxare în aer acolo. Și Orșova. E magică, calmă, boemă. 

Cel mai mare hobby. Călătoria. Probabil pentru c nu ne permite timpul și câteodată banii, este rarisimă și exotică. Mi-ar plăcea să ne plimbăm mai mult. Iubesc să merg în concedii cu familia. Mă umple de satisfacții. Ar mai fi plimbarea pe motocicletă. Este ca floarea de colț. Frumoasă, dar foarte rară, din păcate.