Acasă Autori BOOK CLUB: Lista de Yomi Adegoke (București)

BOOK CLUB: Lista de Yomi Adegoke (București)

0
BOOK CLUB: Lista de Yomi Adegoke (București)

În acest weekend cititorii din Bucuresti, Constanţa şi Braşov s-au reunit pentru a discuta despre „Lista”, romanul de debut al jurnalistei britanice Yomi Adegoke. Romanul explorează teme contemporane precum rețelele de socializare, relațiile de cuplu, stereotipurile și discriminarea, oferind un cadru perfect pentru o discuție vibrantă și diversificată.

Eveniment: Book Club
Locaţii:
  • Bright Goals Training & Coaching , Bucureşti (str. Ciprian Porumbescu nr. 7)
  • Biblioteca Colorata, Constanţa (Tomis Mall)
  • Fract, Braşov (str. Războieni nr.5)
Data: 19 octombrie, orele 11.00-13.00
Carte: ,,Lista”, de Yomi Adegoke
Organizator: iCarte, iParte
Moderatori:
  • Roxana Brănişteanu, Flavia Stoica (Bucureşti)
  • Monica Alexe (Constanţa)
  • Raluca Duţu (Braşov)
Parteneri: Bright Goals Training&Coaching, Bibiloteca Colorată/Tomis Hub, Zuze, Editura TREI, Asociaţia ICARTE, Bunica găteşte, Sloop
Rețelele de socializare: o sabie cu două tăişuri

Unul dintre subiectele abordate a fost impactul rețelelor de socializare asupra relațiilor interumane. Participanții au evidențiat cum aceste platforme pot crea conexiuni, dar și cum pot alimenta anxietatea și insecuritățile. Deși rețelele pot oferi o fereastră către viețile altora, adesea distorsionează realitatea.

Relații de cuplu și așteptări sociale

S-a vorbit despre relația de cuplu a personajelor principale, cum presiunea socială și așteptările impuse de societate influențează dinamica dintre parteneri. Mulți dintre cititori au subliniat că personajele din „Lista” reflectă tipare întâlnite frecvent în viața reală, iar stereotipurile de gen și normele sociale pot influența alegerile romantice.

Stereotipuri și discriminare: o realitate prezentă

Un alt punct central al discuției a fost reprezentat de stereotipurile și discriminarea prezentate în carte. S-a discutat despre cum aceste teme sunt nu doar fictive, ci și  relevante în societatea contemporană, evidențiind nevoia de conștientizare și educație pentru a combate aceste probleme.

Recomandări de cărți și jocuri de socializare

Pe lângă discuțiile intense despre roman, participanții au avut ocazia să recomande și alte cărți de interes. Atmosfera a fost destinsă de un joc interactiv numit „Ghicește Cartea” din colecția de activități iCarte, iParte, care a încurajat socializarea și a adus un plus de distracție întâlnirii. Ca de fiecare dată, spre finalul întâlnirii, unul dintre participanți a primit cadou, prin tragere la sorți, o carte sub forma „Blind Date with a Book”.

Surpriza de final: coaching și cursuri cu Anca Alkebsi

Anca Alkebsi, care ne-a și găzduit la sediul Bright Goals, a împărtășit cu noi experiențele sale în domeniul coaching-ului și cursurile pe care le oferă. Cu o pasiune evidentă pentru dezvoltarea personală, Anca ne-a vorbit despre importanța înțelegerii sinelui și a cum tehnicile de coaching pot ajuta indivizii să își atingă obiectivele personale și profesionale.

Cât stele am dat cărții

La finalul întâlnirii, s-a convenit că „Lista” nu este doar o poveste captivantă, ci și un apel la reflecție asupra realităților sociale. Clubul de lectură a reușit să transforme o simplă întâlnire într-o oportunitate de a explora și de a înțelege mai bine complexitatea relațiilor umane într-o lume interconectată. S-a votat că romanul primește 3,5 stele, ca o medie după voturile tuturor participanților.

Când are loc următorul club de lectură

Ne vedem atât fizic, cât şi online pe 23 noiembrie la următorul club de lectură, unde vom discuta despre „Alchimistul” de Paulo Coelho. Promitem o întâlnire plină de inspirație și descoperiri!

Înscrieri la numărul de telefon: 0763/598961

Articolul precedent Atelier de Scriere Creativă: Din Tabăra de Lectură
Articolul următor Club de lectură în Brașov: Lista de Yomi Adegoke
"Limpede nu vezi decât cu inima. Ochii nu pot să pătrundă în miezul lucrurilor." Antoine de Saint-Exupéry Cu inima îmi doresc să văd oamenii și poveștile lor. Sunt kinetoterapeut - pentru că vreau să ajut, și florist - deoarece cred că puterea recunoştinței e mai mare decât puterea regretului. Iar în timpul liber îmi place să citesc. Lectura mă poartă peste continete și secole, între idei și revoluții ale gândirii, în exaltarea sufletului și smerirea lui. Îmi place să mă pierd în filele cărților și în emoțiile stârnite de cei care le-au scris. Pentru că știu că acea pierdere e o regasire. Iar una din cele mai frumoase regăsiri e cea cu iubitorii de lectură. Așa că... bine ai venit, cititorule!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.