Will (Sam Caflin) este un tânăr în vârstă de 31 de ani, plin de viaţă, căruia îi plac sporturile, de la ski până la surfing, şi, totodată, un frumuşel cu gropiţe şi foarte şarmant, care are o iubită blondă, dorită de toţi băieţii. Aşa începe povestea. Apoi, în următoarele minute, îl vedem pe acelaşi Will într-un scaun cu rotile. Pentru că viaţa e neadreaptă de multe ori, când totul părea perfect, un motociclist dă peste el, iar tânărul rămâne astfel paralizat.
După doi ani de la accident, în timp ce el decide să moară, prin eutansiere (nici nu ştiam că există cuvântul ăsta pentru oameni, m-a şocat un pic, recunosc), asta după ce le promite părinţilor că le oferă o perioadă de şase luni pe care să o mai petreacă cu el, o frumuşică foarte veselă, Louise (Emilia Clarke), în vârstă de 26 de ani, îşi caută cu disperare de lucru, pentru a-şi întreţine familia, după ce a fost concediată de la cafeneaua unde făcea cafea şi ceai. Îmi aminteşte de mine, în perioadele triste din viaţa mea când nu găseam serviciu, doar că nu eram atât de naivă şi de fericită ca ea, care se bucură de toate lucrurile mărunte şi frumoase ale vieţii. Ajunge, aşadar, în casa familiei Traynor şi, după un scurt interviu amuzant, fata-cu-haine-colorate devine îngrijitoarea tânărului paralizat.
Will este posac, plictisitor, plin de sarcasm, nu că nu ar fi bun sarcasmul, dar el suferă de superioritate şi este foarte nesuferit. Este de înţeles, nu mai poate face niciunul dinre lucrurile pe care le făcea înainte; una peste alta, fosta lui iubită, blonda, se va căsători cu cel mai bun prieten al lui. Căci, la urma urmei, viaţa merge înainte, chiar dacă el o trăieşte din pat şi din scaunul cu rotile.
Se îndrăgostesc unul de altul, deşi Lou era într-o relaţie cu un tip de şapte ani. Astfel, bolnavul începe să râdă din ce în ce mai mult, să iasă în lume, să accepte modurile în care îl înveseleşte Lou, să o ia în poala lui şi să o învârtă în jurul unei mulţimi care dansează, să o sărute, pentru că… buzele sunt singurele pe care şi le poate mişca (şi foarte puţin mâinile).
„Me before you” este un film despre dragoste, despre demnitate şi despre dreptul la alege dacă trăieşti sau mori. Mi-ar fi plăcut să văd în film şi ceva legat de credinţă, nu ştiu, ca de exemplu, cât de mult îl avea familia Traynor pe Dumnezeu în suflet…
PS: Ce ai face dacă ai simţi că nu poţi face o persoană fericită întru totul? Ai lăsa-o liberă sau ai ţine-o lângă tine? Ţinând cont că o iubeşti din toată inima…
http://crengu.blogspot.ro/2016/07/me-before-you-inainte-sa-te-cunosc.html
Mi-a placut prea mult filmul, ca sa mai citesc si cartea. Desi am fost curioasa, sunt constienta ca filmul e mult mai comprimat si e foarte reusit. Poate cartea nu m-ar impresiona la fel. Astept primul tau roman, insa! 😀
Mi-a lasat Mosu’ cartea sub brad, cu tot cu continuarea „Dupa ce te-am pierdut” (After you). Asa ca am citit si am citit si am citit, ca daca n-ar fi trebuit sa plec la serviciu si daca n-ar fi fost copiii, as fi stat numai cu ea in mana. E mult peste asteptari. Daca n-as fi stiut despre ce e vorba si as fi zarit-o in librarii, as fi zis ca e doar un roman siropos si as fi trecut mai departe. Azi am inceput partea a doua, tare-s curioasa cum traieste Lou fara Will.
Vai, Crengu, ce dragut Mosu’ tau! Nici nu stiam ca exista partea a doua, merci mult!
Sarbatori fericite iti doresc in continuare! Pup!