Aripile mele, te rog, nu mi le rupe ! Semnat, un copil – un titlu trist, dar nici nu aș fi putut da altul. Știți cum e cu lupta pentru ceea ce îți dorești, sigur știți, sunt convinsă că știți. Ei, putem face un exercițiu de imaginație: ai un talent sau îți dorești un lucru, sau un job, sau o casă nouă, sau să vezi lumea, sau alte exemple de dorințe în funcție de perspectivele fiecăruia  – PASUL 1. PASUL 2 – străduință, investiții materiale, de timp, sacrificii personale sau chiar sacrificiile celor din jur pentru ceea ce îți dorești. PASUL 3 – firească ar fi reușita, dar la fel de firesc este și eșecul. O poți lua, însă, oricând de la capăt pentru că știi ce vrei.

Normali sunt fiecare dintre pașii enumerați mai sus, dar sunt firești pentru un adult, însă, din punctul meu de vedere, nu se aplică și copiilor. Mda, despre aripile îngerașilor vorbim în acest articol, despre potențial nevalorificat.

Nu știu cum vedeți voi lucrurile, dar în ceea ce privește talentul și munca, începând cu cele ale copiilor și continuând cu cele ale adulților, la noi în țară, acestea sunt lăsate să se ofilească ori sunt tăiate din rădăcini ca nu cumva să ajungă să crească aripile cuiva într-un mod frumos.

Pentru tăiatul visurilor copiilor noștri am câteva poziții ierarhice care se învârt de ani buni  în același cerc. Cred eu că modelul generează modele și implicit, modelele conduc către alte modele. Deci cine îti arde aripile, copile? Cine?

Primul care te rupe este SISTEMUL. Da, ăsta din cauza căruia ne tot pleacă oamenii prin “Străinezia” pentru șansele lor și ale copiilor. El este primul care generează modelul. El care nu susține educația și bunul simț. El care promovează oameni care nu merită și cel care te învață că șansa ta de supraviețuire poate fi plecatul în afară sau statul pe ajutor social. El, care nu investește în tine să îti facă accesul mai ușor pentru a ajunge la școală, care te ține în frig și departe (în cazul unora dintre copiii acestei țări) de părinți. Da, el este cel care te învață că doar cu matematica sau informatica poți reuși, fie că îți place sau nu, matematica meditațiilor și informatica preferințelor în funcție de contribuția alor tăi către profesori. El este cel care îți spune că desenatul nu îți pune pâinea pe masă sau că muzica nu te încalzește, deși erai convins că tu chiar te pricepi.

Am zis că modelul generează modele, nu? Păi, sistemul dă naștere unei SOCIETĂȚI bolnave, de genul “L-ai văzut pe ăla mic al lui Georgescu? Desenează toată ziua,  dar are 6 la mate. Ăsta nu o să facă nimic în viață, îți spun eu!”. Și uite așa, te lovești de a doua barieră, nu te încadrezi în serie, nu ești bun! Și începi de mic să te simți paria. Inevitabil, când ești mic, ai vrea să ți se spună și ție “Felicitări, tu chiar vei face ceva frumos cu ce îți place să faci, chiar dacă ai 6 la mate! E okay că îți plac culorile și nu matematica!”. Dar nu, trebuie să schimbi gândirea aia în culori cu cea gândită în cifre, altfel te așteaptă căpșunile în Spania, în timp ce pe fiica lui Popescu o așteaptă un salariu de 2000 de euro că aia știe cu cifrele.

Ajungem la partea în care FAMILIA, modelată după tata – SISTEM  și mama – SOCIETATE, cea în care îți pui bazele ca ultimă speranțe, ar trebui să ai aibă un plan de protecție a patrimoniului – TALENTUL și MUNCA ta nu te sprijină și încearcă să te schimbe, să îți reconfigureze traiectoria colorată în cea adecvată.

Din păcate, sunt mult prea mulți părinți educați cu unelte învechite, de genul  “Te  faci profesor, doctor, contabil, nene, ce să faci cu altceva, mori de foame, ascultă la mine că sunt adult, eu știu mai bine!”. Ei, copile, aici este punctul în care ți-ai luat cele trei palme esențiale încât să te dermine să îți tai tu cu mânuțele tale aripile. Însă, zic eu, că ți le tai ca să îți crească altele mai puternice, căci dacă tu chiar crezi în ceea ce poți face, nu e târziu niciodată să demonstrezi și să îți demonstrezi că TALENTUL și MUNCA ta pot fi un stil de viață colorat!

PS: Sistemul și societatea se mândresc cu talentele doar când obțin premii. Premii obținute din munca unor părinți care cred în copilul lor. Și eu știu că sunt mulți părinți care își rup bucăți din suflet pentru educația si talentul copiilor. Iar unii dintre oameni se bucură pentru talentul tău dacă au ceva de obținut din asta, altfel încearcă să îți facă franjuri aripile.

PS 2: Investiția în oameni mi se pare cea mai frumoasă speranță. Investiția într-un copil cred că reprezintă șansa noastră către un viitor mai bun și mai frumos.

Autor: Anonim 🙂