Probabil că postarea aceasta va amuza câteva persoane. Sau, cel puțin, titlul. Asta pentru că mi s-a tot spus, mai în glumă, mai în serios, cât de perversă sunt.
Haideți să vedem ce zice DEX-ul, cu exactitate:
PERVÉRS, –Ă, perverși, -se. Care este înclinat spre fapte reprobabile, gata oricând să facă rău; care manifestă o deviere de la normal a instinctelor, a judecății, a ideilor, descompus din punct de vedere moral; corupt, depravat, imoral; (cu sens atenuat) perfid, fățarnic.
Deci nu. Nu intru în această categorie.
Știu să fac un om să mă ajute atunci când am nevoie disperată. Apelez la anumite șiretlicuri, însă fără să plănuiesc asta.
Nu-mi propun să plâng la comandă, însă atât de mult cred în durerea și în suferința mea încât lacrimile încep să curgă fără oprire. (Lacrimile m-au ajutat să scap odată de o amendă… repet, fără să plâng la comandă).
Sunt egoistă. Uneori, chiar diabolic de egoistă… Am impresia că problema mea e cea mai mare, cea mai gravă, cea mai serioasă. Și astfel mă interesează propriul interes.
Însă nu am avut niciodată intenția de a face rău cuiva. Și nu sunt falsă. Mi-e drag de cei dragi mie și îmi place să le meargă și lor bine.
Mă joc constant cu focul, știind că este foarte posibil să-mi ard ambele mâini. Dar e în joc pielea mea. Nu sunt perversă și știu că știți.
Joacă-te cu focul şi supune-l; la urma urmei, despre asta e o parte de viaţă, despre a experimenta trăiri, explozii spectaculoase, ştii tu, partea aia a scuzabilelor teribilisme, când suntem numai vibraţie,scânteie, încă nu ne-am carbonizat. Glumesc.
Cine ţi-a spus că eşti aşa a văzut şi partea de ingenuu din tine, dar probabil că era într-o apatie mută. Iar, glumeam.
Pana la punct si virgula, sigur nu e gluma 😀