Cred că sunt cea mai nepotrivită persoană în a da lecții despre cum să ai răbdare cu propria ta persoană. Mi-au trebuit mulți ani și încă lucrez la asta. Am vrut mereu ca lucrurile să se petreacă rapid, să învăț orice lucru nou într-un timp foarte scurt, nu puteam înțelege de ce îmi era atât de greu. Apoi m-am liniștit și mi-am spus că e nevoie de timp și de răbdare.

Spunea Mareșalul Kutuzov, atunci când i se adresa Prințului Andrei, în „Război și pace”: „Mi s-au adus destule reproșuri și pentru război, și pentru pace… Dar toate au venit la timpul lor. Toate vin la timpul lor pentru cine știe să aștepte”.

Și așa este, în general, în viață. Trebuie să te cunoști și să-ți dai timp. Pentru că ceea ce îți dorești tu pe moment nu este neapărat și ceea ce ai cu adevărat nevoie. Este fascinant cât de manipulatori suntem cu noi înșine atunci când ținem cu dinții la ceea ce credem că ni se cuvine. Iar când ne trezim la realitate ne întrebăm de unde să o luăm. Știm cu toții teoria: de la capăt. Dar când vine vorba să găsești care-i capătul, te uiți la cer și-ți vine să strigi: „Tot eu? Tot mie îmi dai lecții de viață? Dar pentru ce? Am atâtea experiențe în spate, de ce îmi dai altele, over and over again?!”. Iar furia aceasta va dispărea, încetul cu încetul.

…Pentru că, mai devreme sau mai târziu, se întâmplă lucrurile potrivite. Ceva va încălzi inimioara aceea atât de amară, oferindu-i liniște. Oh, bietul tău suflet, are și el limite! Va primi tot ce e bun și frumos, dar… toate la vremea lor, după cum a spus-o Tolstoi în cartea numită mai sus :).