Bijuteriile sunt parte din viețile noastre și au o mare însemnătate, atât atunci când vine vorba să devină accesorii ale unei ținute, cât și atunci când sunt parte din noi, având valoare sentimentală. În acest articol voi spune câte ceva despre fiecare piesă ce poate fi considerată bijuterie și despre cum să le integrăm într-un mod discret zi de zi pentru a da un pic de strălucire imaginii noastre.
Cercei și coliere
Eu mă încadrez în categoria persoanelor care poartă bijuterii cu valoare sentimentală. De fapt, doar o singură piesă, și anume un lănțișor, primit cadou de la o persoană dragă din viața mea, care arată ca un clasic: subțire, delicat, cu un pandantiv circular, în formă de monedă, pe care scrie ceva fain. În rest, nu prea port bijuterii, pentru că nu mă identific cu un look încărcat. Recunosc, însă, că uneori port cercei, dar și aceia sunt minimaliști și mici, dar prețioși. Parcă mă fac să strălucesc mai tare, îmi pun în lumină mai bine ochii mei verzi.
Inelele
Inelele nu au fost niciodată pasiunea mea, dar cred că este indicat să vă purtați inelele de logodnă sau verighetele, în caz că aveți astfel de bijuterii. Eu le-aș purta dacă le-aș avea. Cât despre inele purtate în exces pe toate degetele, chiar dacă se potrivesc mixului de piese vestimentare și vin ca un accesoriu de sine stătător, eu nu le recomand dacă nu se potrivesc persoanei. Știți cum se zice: să-ți alegi piese care îți vin bine ție și te reprezintă, nu ce este la modă.
Brățări
Un nou curent pătrunsese la noi în țară, copie veritabilă după ce vedeau unii și alții celebri pe la cei de peste ocean, acela cu brățările purtate cu grămadă, pe o singură mână, eventual cumpărate la kil’. Oribil! Căzusem și eu în capcana asta într-o vreme, dar am înțeles că-i cam penibil. Acum ales să-mi atârn în jurul încheieturii mânii doar ceasuri. Îmi plac ceasurile și, da, le consider bijuterii! Deja mi-am comandat niște piese noi. Abia aștept să ajungă!
Ai grijă să fii simplă, să fii tu și să nu faci din bijuterii o armură socială. Naturalețea și simplitatea primează! Natura ne vrea cât mai aproape de ea, să nu ne urâțim inutil cu excese de acest gen.